Încălzirea vremii determină animalele trezite din hibernare să dea iama în gospodării, în căutarea hranei. Așa s-a întâmplat în ultima perioadă la Pănătău unde urșii au intrat în mai multe gospodării unde au ucis miei, oi și porci. Ultimul astfel de atac a avut loc în week-end când un urs a coborât din nou în sat și a intrat într-o gospodărie unde a ucis un porc. Oamenii au anunțat imediat autoritățile competente temându-se atât pentru animale cât și pentru viața lor, însă gestionarii fondurilor de vânătoare spun că nu pot decât să gonească sălbăticiunile. Luni, prefectul de Buzău, Carmen Ichim, a solicitat reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Gărzii Forestiere şi celorlalte instituţii care pot interveni în astfel de cazuri să analizeze situaţia din teren şi să întocmescă un raport exact. Acesta trebuie să fie gata până marți dimineață și în funcție de rezultate, Prefectura se va adresa  Minsterului Mediului pentru a autoriza intervenția vânătorilor în cazul ursului de la Pănătău, astfel încât să nu se ajungă într-o situație similară celei de la Harghita unde, recent, un bărbat de 30 de ani a murit sfâşiat de un urs la marginea unei păduri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.