Comuna Vernești va avea în anii ce urmează o variantă ocolitoare care va avea rolul de a scurta timpul de tranzitare al comunei și a scăpa de aglomerația creată la trecerile de nivel cu calea ferată unde, în prezent se formează cozi interminabile care fac viața șoferilor un calvar.

Primele demersuri au fost făcute deja de către primarul comunei Daniel Năstase alături de parlamentarii PSD iar lucrurile s-au mișcat în timp record.

„În 17 ianuarie am fost și am discutat cu domnul Bogdan Mîndrescu la Ministerul Transporturilor iar proiectul a prins deja contur. S-a stabilit deja pe unde va trece noua arteră rutieră iar luna aceasta vom aproba în ședința consiliului local parteneriatul cu Consiliul Județean urmând ca după aceasta să se treacă la realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului propriu zis”, a declarat Daniel Năstase primarul comunei Vernești.

Noua șosea de centură car e va avea o lungime de 6,2 kilometri va lua naștere chiar de la intrarea în comuna Vernești  în zona parcului de dezmembrări auto unde va fi construit un pod pe care peste drumului național 10, calea ferată și canalul de irigații iar apoi aceasta va merge pe la baza dealurilor de pe raza localității Zorești, s e va intersecta cu trei drumuri județene urmând a ieși în DN10 pe raza localității Cândești.

Drumul va traversa DN10, calea ferată și canalul de irigații de la intrarea în Vernești cu un pod, vor fi amenajate trei sensuri giratorii la intersecția cu drumurile județene 205, 178 și 100H și încă un pod pentru traversarea râului Nișcov.

Sumele necesare pentru realizarea șoselei vor proveni fie din Programul Transport 2021-2027 fie din PNRR.

„Ca și sumă nu avem la acest moment o estimare. Acest lucru se va ști după realizarea studiului de fezabilitate. |Ca și orizont de timp pentru construcția șoselei cred ca va fi undeva la aproximativ 3 ani însă mai multe vom ști după semnarea protocolului cu Consiliul Județean și demararea proiectului”, a mai spus primarul comunei Vernești Daniel Năstase.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.