Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul Județean Buzău
va organiza un spectacol gratuit susținut de „Vali Boghean
Band“.
Vali Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni
din Republica Moldova. Pe lângă vocea sa inconfudabilă, Vali
Boghean este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor
aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca,
kavalul, dudukul, cimpoiu, dar interpretează și la chitară
clasică și bass.
El va fi acompaniat de un band ce are în
componență muzicieni cu o mare experiență internațională.
Spectacolul „ Mai Aproape“ va avea loc pe 17 decembrie,
în două serii. Primul spectacol începând cu ora 17.00, iar cel
de-al doilea începând cu ora 20.30. Evenimentul va avea loc
în Sala Mare din cadrul Consiliului Județean Buzău. Intrarea
este gratuită, în limita locurilor disponibile, doar pe bază de
invitație. Invitațiile vor fi distribuite în data de 15 decembrie
2021, în intervalul orar 10.00 – 12.00 la sediul Consiliului
Județean Buzău.
Accesul în sala de spectacole se va face conform măsurilor
de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19.
Se permite participarea doar pentru persoanele care prezintă
Certficat Verde sau Rezultat Negativ al unui test PCR ( nu
mai vechi de 72 de ore).
De abia astept, multumesc pentru informatie!