spital buzau
Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Buzău a scos la concurs posturile de director medical și de director financiar-contabil în cadrul celei mai mari unități spitalicești din județ.
Examenul propriu-zis pe care îl vor susține aspiranții la cele două funcții va avea loc în perioada 22-28 august 2013, dosarele de înscriere la concurs urmând a se depune până pe 9 august. Cei care se vor înscrie pentru ocuparea unuia  dintre cele două posturi vor trebui să susțină un test grilă, să susțină un proiect pe o temă din domeniul în care activează  iar în final, dacă vor trece de cele două teste, vor susține un interviu.

La acest moment, postul de director medical este ocupat de medicul Ion Drăghici. Acesta a fost desemnat pe postul menționat după demisia medicului Victor Ioniță, revoltat de sancțiunile considerate prea dure în cazul cadrelor medicale de la Pediatrie, aflate la începutul anului în centrul unui mega-scandal declanșat de legarea copiilor de paturi.
Postul de director financiar contabil este ocupat momentan de Valeriu Neacșu.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.