Consilierul UNPR Bogdan Vasilescu a negat, într-o conferință de presă, că ar fi trecut la PSRO și a explicat că toată situația are la bază o neînțelegere de care se face vinovat consilierul local municipal Silviu Roșioru.

“Dezmint cu vehemență această știre privind trecerea mea la PSRO. Nu am discutat niciodată despre așa ceva cu domnul Adrian Mocanu, am fost sunat de Siviu Roșioru care mi-a oferit un asa zis loc eligibil pe listele PSRO ofertă pe care am refuzat-o categoric. Într-o discuție cu domnul Mocanu l-am informat astăzi că nu am acceptat această ofertă și dumnealui mi l-a dat la telefon pe domnul Roșioru care m- a jignit. Pentru mine este evident că reprezentanții PSRO au fost induși în eroare de domnul Roșioru. De altfel, domnul Adrian Mocanu m-a sunat ulterior, mi-a spus că regretă situația, și m-a întrebat dacă nu poate exista un interes din partea mea oferindu-mi locul 2 pe lista de consilieri județeni. Am refuzat politicos. Viitorul meu politic îl voi decide eu și sper că va fi în PSD”, a declarat consilierul județean Bogdan Vasilescu.

Consilierul UNPR Bogdan Vasilescu a mai declarat, cu aceeași ocazie, că deși este membru UNPR, nu a fost contactat în vederea unei eventuale noi candidaturi de către președintele filialei județene, Constantin Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.