Spitalul Județean Buzău renunță la cheltuielile prevăzute la capitolul dezvoltare pentru a-și putea achita restanțele la utilități. Pentru aceasta, aleșii județeni ce se vor întâlni mâine în ședința ordinară a lunii septembrie vor trebui să treacă suma de 450.000 de lei de la capitolul cheltuieli de dezvoltare la cheltuieli de funcționare iar cu acești bani urmează să fie achitate o parte din restanțele la utilități. Chiar și așa, suma nu acoperă nici pe departe întreaga datorie a celei mai mari unități spitalicești din județ. Datoriile spitalului se ridică la aproape 300 de miliarde de lei vechi din care 233 o reprezintă doar arieratele. Pe lângă redistribuirea sumei de 450.000 de lei, Spitalul Județean Buzău a mai solicitat Consiliului Județean redistribuireaa sumei de 50.000 de lei de la capitolul cheltuieli de funcționare pentru a putea face o serie de lucrări la instalaţiile sanitare ale Serviciului de Medicină Legală dar și pentru achiziţionarea unui aparat EKG.
O altă cheltuială ce trebuie făcută la nivelul celei mai mari unități spitalicești din județ o reprezintă achiziționarea de uniforme pentru personalul medical. Pentru că sumele de la buget sunt mai mult decât insuficiente conducerea spitalului va cumpăra uniformele pentru personalul medical din donații și sponsorizări. Astfel, mare parte din sumele atrase în urma Protocolului de finanţare încheiat cu Provincia Flandra Orientală, adica 112.500 de lei vor fi folosiți pentru achiziționarea uniformelor iar restul de de 9.000 de lei vor fi folosiți pentru plata salariilor coordonatorului de proiect.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.