Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat într-o intervenție telefonică la Focus TV că va iniția un proiect de hotărâre prin care jurnaliștii să fie reprimiți în sala în care se desfășoară ședințele Consiliului Local Municipal.

Mai mult, Toma a lăsat să se înțeleagă că principala sa preocupare a fost în tot acest timp(din iunie de când a interzis accesul presei la ședințele deliberativului local) chiar viața jurnaliștilor pe care ar fi salvat-o interzicându-le accesul la palat.

„ Acum, că a trecut pandemia, s-a liniștit situația, voi iniția un proiect de hotărâre în cadrul CLM pentru a se reveni la situația inițială. Am vrut să salvez viața ziariștilor buzoieni, dar nu am fost înțeles”, a declarat Toma prin telefon la Focus TV.

„Grija” edilului pentru viața jurnaliștilor a fost pusă pe tapet chiar de către acesta, marți seară, într-o emisiune televizată dar asta numai după ce Prefectura Buzău ar fi transmis către Primărie o serie de recomandări după analizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare adoptat de aleșii municipali în luna iunie.

Mai exact, propunerea Instituției Prefectului, transmisă Primăriei Buzău, prevede ca restricționarea accesului la ședințele Consiliului Local Municipal să intre în vigoare în situația în care numărul de infectări cu SARS-CoV-2 la nivelul județului Buzău, raportat de către Direcția de Sănătate Publică Buzău, este mai mare de 50 de cazuri pentru 3 zile consecutive. De asemenea, s-a propus ca ridicarea restricțiilor să se realizeze în situația în care, potrivit datelor raportate de DSP Buzău, numărul de infectări cu coronavirus la nivelul județului scade sub 20 de cazuri, timp de 5 zile consecutive.

”La momentul la care în Consiliul Local Municipal a fost adoptat proiectul privind Regulamentul de Organizare și Funcționare al miniparlamentului local, toate privirile și speranțele s-au îndreptat către Instituția Prefectului.  Am promis în luna iulie că voi  analiza subiectul  cu prioritate iar pe 15 septembrie, am transmis către Primăria municipiului Buzău propunerile pentru revenirea la normalitate. În principiu, propunerea este ca prevederile celor două alineate, care îngrădesc accesul presei și al cetățenilor, să intre în vigoare doar între anumite praguri de infectare. Jurnaliștii au dreptul și trebuie să asiste la aceste ședințe, asemenea cetățenilor care sunt interesați de proiectele consilierilor pe care i-au votat”, a transmis prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea.

 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.