Consiliul Județean Buzău intenționează să înființeze o Unitate de Achiziții Publice Centralizată care ar urma să ușureze munca funcționarilor din instituțiile subordonate dar și pe cea a funcționarilor primăriile din județ.

În acest sens Consiliul Județean Buzău a găzduit, miercuri o conferință de lucru în care funcționarii care se ocupă de achiziții din întreg județul dar și din județele limitrofe(in sistem online) au fost învățați de specialiști cum ar putea pune în practică această idee și care ar fi avantajele ei.

La eveniment a luat parte președintele Agenției Naționale de Achiziții Publice(A.N.A.P.) Iuliana Feclistov, președintele CJ Buzău experți în achiziții publice și funcționari responsabili cu achizițiile din cadrul CJ Buzău, a instituțiilor subordonate și de la primăriilor din județ sau din alte județe care au putu asista la lucrări și în sistem online..

„Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului SIPOCA 625 ”Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a A.N.A.P. și a autorităților contractante”.  Prin acest proiect, A.N.A.P. sprijină Consiliul Județean Buzău pentru elaborarea unei foi de parcurs în vederea înființării unei UCA locale, prin intermediul unei echipe a Băncii Europene de Investiții formate din experți proprii și consultanți ai consorțiului condus de Ernst & Young. Unitățile de Achiziții Publice Centralizate reprezintă organizații permanente care acționează ca autorități contractante și îndeplinesc pe lanțul de aprovizionare al autorităților contractante beneficiare fie rolul de “angrosist” (cumpără, depozitează și revând către alte autorități contractante), fie rolul de “intermediar” (lansează sisteme dinamice de achiziții sau încheie acorduri-cadru în numele Autorităților Contractante)”, se arată într-un comunicat al CJ Buzău.

„Principalele avantaje și beneficii ale unei UCA sunt prezentate astăzi și sper să putem avea la Buzău o astfel de UCA. Mulțumesc doamnei Iuliana Feclistov, președinte ANAP pentru prezență și tuturor invitaților pentru participare!”, a scris pe Facebook Petre Emanoil Neagu.

În România primele trei astfel de unități pilot au fost înființate deja cu sprijinul A.N.A.P la Consiliul Județean Sibiu, Consiliul Județean Harghita și Primăria municipiului Timișoara în timp ce în țri ale uniunii europene ca Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Germania sau Austria aceste entități funcționează cu succes de mai multă vreme.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.