fetita
O fetiţă în vârstă de un an şi trei luni a fost accidentată mortal, pe un drum comunal din localitatea buzoiană Lipia, de un camion sub care copila se ascunsese cu puţin timp înainte ca şoferul să pornească autovehiculul.
Din primele cercetări a reieșit că o fetiţă de un an şi trei luni a fugit de sub ochii părinţilor şi s-a ascuns sub un camion staţionat pentru scurt timp în faţa unui imobil din localitatea Lipia. La plecarea de pe loc, şoferul autovehiculului, un buzoian de 41 de ani, nu s-ar fi asigurat şi a accidentat-o mortal pe copila aflată sub maşină. Şoferul şi-a continuat drumul, dar a revenit la locul accidentului după ce un cunoscut l-a sunat şi i-a spus că a provocat accidentul soldat cu moartea copilului.

Ajuns la locul accidentului, bărbatul de 41 de ani a anunţat Ambulanţa, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru copilă.

„Copilul era decedat, călcat pe cap, deci nicio şansă… Şoferul zice că nu l-a văzut, că a fost sub maşină”, a declarat Marian Burlan, ambulanţier în cadrul SAJ Buzău.
După accident, părinţii fetei au intrat în stare de şoc şi au vrut să se răzbune pe şofer, atacându-l cu pietre.

„A stat exact în partea dreaptă acolo, pe unghiul mort. Nu am văzut nimic, nimic, a ieşit într-o fracţiune, vă daţi seama. Dacă nu l-au văzut nici părinţii care erau în curte, femeile care erau în curte. Nici nu am realizat ce s-a întâmplat, m-am pus în mişcare”, a declarat Cristinel Potecă, şoferul camionului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, cazul urmând să fie preluat şi de un procuror.

„Conducătorul camionului a stat de vorbă cu un localnic şi în momentul în care a plecat de pe loc nu a văzut că acest copil a intrat sub roţile acestui camion şi a plecat pe direcţia înainte. S-a deschis un dosar penal pentru fapta de ucidere din culpă”, a declarat inspector principal Remus Nicula, de la Poliţia Rutieră din cadrul IPJ Buzău.

Poliţiştii vor discuta şi cu părinţii fetei pentru a stabili cum a dispărut aceasta din curte.

Trupul fetiţei a fost transport la SML Buzău pentru autopsie.

Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.