Corn si lapte
Peste 41.000 de elevi din județul Buzău care beneficiază de programul „Cornul și laptele”, estimat în județ la peste opt milioane de lei în acest școlar, vor primi alimentele din a doua zi de școală, dau asigurări reprezentanții Consiliului Județean Buzău.
Potrivit secretarului județului Buzău, Laurențiu Gavrilă, procedurile prin care sunt stabiliți furnizorii sunt în desfășurare și urmează să fie finalizate la finele acestei săptămâni astfel că beneficiarii, cei 41.191 de elevi din întreg județul, vor primi alimentele din cea de-a doua zi de școală.
”Licitațiile pentru ambele produse, corn și lapte, se finalizează pe data de 12 septembrie. La lapte există un singur ofertant, astfel că nu vor fi probleme, iar la produsele de panificație există doi ofertanți, dar sperăm să apară contestații și să nu fie probleme. În mod normal toți copii ar trebui să primească produsele din a doua zi de școală”, a declarat marți secretarul Consiliului Județean Buzău, Laurențiu Gavrilă.
În cazul licitației pentru produsele lactate a fost depusă o singură ofertă de către societatea Meridian Agroind din Râmnicu Sărat, care a fost și anii trecuți furnizorul de lapte în Buzău pentru programul guvernamental. Valoarea estimată pentru anul școlar 2014-2015 este de 5.967.808 lei fără TVA.
Pentru a-și adjudeca distribuția pentru produse de panificație în județul Buzău a căror valoare estimată se ridică la suma de 2.046.105 lei fără TVA se luptă două societăți comerciale iar reprezentanții Consiliului Județean speră ca la finalizarea procedurilor să nu apară contestații care să ducă la întârzieri în livrarea produselor către elevi.
În toamna anului trecut, elevii buzoieni au primit produsele din cadrul programului „Cornul și laptele” la finele lunii septembrie, distribuitori fiind societățile S.C. Meridian Agroind SRL și S.C. Boromir Prod SRL.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.