Cristi BIGIU si Cristian DAVID

Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, a recunoscut în fața anchetatorilor DNA că a luat spagă de pe urma terenului de 15 hectare retrocedat n anul 2007 către primarul comunei Jilava Adrian Mladin la intervenția ministrului de interne de la acea vreme, liberalul Cristian David.

Conform jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei, mărturisirea lui Bîgiu a fost folosită de procurori pentru a solicita prelungirea mandatului de arestare a fostului ministru de Interne, Cristian David.

Cristi Bîgiu a mărturisit că suma de bani pe care a obținut-o din afacerea cu terenul din zona de nord a municipiului Buzău a folosit-o în campania electorală din anul 2008

Iată mai jos mărturisirea președintelui Consiliului Județean, Cristi Bigiu, obținută de jurnaliștii de la evenimentul zilei:

„Despre acele terenuri declar că sunt situate parţial pe amplasamentul fostei staţiuni agricole şi cred că erau în intravilan şi în acea perioadă.

Nu cunosc alte date legate de aceste terenuri, întrucât nu m-am ocupat de partea tehnică a problemei. Mladin a mai venit ulterior, în acelaşi scop la Buzău, fiind însoţit de Valeriu Nițescu, care era în acea perioadă şef de cabinet al Ministrului de Interne şi Reformei Administrative. Am discutat în câteva rânduri personal cu Valeriu Nițescu, care mi-a spus că a venit din partea ministrului David, care, la rândul său, mă roagă să-l ajut pe Adrian Mladin în demersul acestuia de obţinere a terenurilor, lucru pe care eu l-am acceptat.

„Era an electoral”

Ţin să precizez că, în cursul discuţiilor cu Adrian Mladin, acesta mi-a spus că dacă i se rezolvă problema va sprijini campania electorală a partidului din care făceam parte, adică Partidul Naţional Liberal, dat fiind faptul că anul 2008 era un an electoral, cu alegeri atât locale, cât şi generale…

„Restul i-am dat unor persoane”

Ca modalitate, întrucât terenurile erau pe numele lui Gheorghe Doloiu, la momentul vânzării efectuate de către Adrian Mladin, o parte din bani au fost încasaţi de Gheorghe Doloiu. Este vorba de o sumă de aproximativ 900.000 de euro. Nu cunosc în ce modalitate a obţinut Gheorghe Doloiu banii în numerar, faptul este că, la începutul anului 2008, Gheorghe Doloiu mi-a remis în numerar o parte din ei, respectiv aproximativ 700.000 euro, pe care în integralitate i-am dat mai departe. În mod concret, circa 250.000 de euro au ajuns în campania electorală, iar restul i-am dat unor persoane pe care deocamdată nu doresc să le nominalizez.

Declar că, într-adevăr, aceşti bani, despre care am vorbit mai sus, au fost folosiţi în campaniile electorale din anul 2008”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.