Locuitorii comunei Vintilă Vodă vor rămâne fără iluminat public, după ce administrația locală a anunțat că, începând cu noaptea zilei de miercuri 5 august 2026, iluminatul stradal va fi oprit pe termen nedeterminat, din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă bugetul local.
Anunțul a fost făcut de Primăria comunei Vintilă Vodă printr-o informare adresată cetățenilor publicată pepagina de Facebook a instituției. Potrivit administrației locale, măsura vine în contextul problemelor financiare existente la nivelul bugetului comunei, dar și al situației economice de la nivel național.
„Începând cu data de 05.08.2026, iluminatul public va fi întrerupt până la îmbunătățirea situației financiare. Această decizie nu a fost luată cu ușurință, însă este necesară pentru a putea asigura funcționarea celorlalte servicii publice esențiale și pentru a menține echilibrul bugetului local”, se arată în mesajul transmis de Ion Coman, primarul comunei.
Reprezentanții Primăriei precizează că suspendarea iluminatului public reprezintă o măsură temporară, iar serviciul va fi reluat imediat ce resursele financiare vor permite acest lucru.
În cazul comunei Vintilă Vodă, lipsa iluminatului public ridică și probleme legate de siguranța cetățenilor. Localitatea este situată în zona înaltă de deal a județului Buzău, într-o regiune împădurită în care prezența urșilor în apropierea gospodăriilor și pe drumurile comunale este un fenomen semnalat frecvent. În aceste condiții, deplasarea pe timpul nopții ar putea deveni și mai dificilă pentru locuitori.
Deocamdată, administrația locală nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea iluminatului public, măsura urmând să rămână în vigoare până la îmbunătățirea situației financiare a comunei.









