Trei medici tineri care profesează în Spitalul Județean Buzău și-au unit forțele și cunoștințele pentru a veni în sprijinul unei adolescente de 17 ani din Prahova, pe care natura a lăsat-o cu urme urâte pe față. Cei trei specialiști-chirurgul plastician Alexandru Varga, orelistul Cosmin Ursăchescu și anestezistul Florin Năstase-au reușit o operație, în premieră, făcută în Spitalul Județean Buzău, operație care a transformat o copilă cu o malformație gravă în zona feței într-un om normal, într-un tânăr care are șansa de acum la o viață normală. Cei trei au acceptat cazul după săptămâni întregi de analize și după ce alți medici mai renumiți au refuzat să se complice cu o astfel de intervenție.
Tânăra de 17 ani a avut nevoie practic de o reconstucție nazală, făcută, în final, cu succes la Buzău.
”Am aflat de caz de la un coleg de la Spitalul Universitar. Mi-a zis-îți trimit un caz, poate rezolvi ceva-am căutat apoi un orelist. Era o provocare pentru amândoi, iar în final inspirația ne-a fost favorabilă, evoluția cazului la fel. A ieșit totul chiar foarte bine. A fost un caz interesant, refuzat de clinicile universitare, o operație destul de complexă, cu multă bătaie de cap, greu de supravegheat postoperator. Știam că putem face asta, deși nu am mai făcut până acum, a fost o provocare”, a declarat medicul Alexandru Varga.
La rândul său, medicul Cosmin Ursăchescu, spune că operația de reconstruire a piramidei nazale în cazul adolescentei care s-a născut cu o malformație a fost o adevărată provocare.
”Tehnica o mai văzusem in cursul rezidențiatului si a stagiilor de pregătire. N a fost făcută chiar fără să vedem înainte despre ce e vorba, e o tehnică deosebită, grea, care necesită o echipă și o colaborare foarte bună. Am acceptat cazul după săptămâni întregi de analiză. După trei saptamâni am ajuns la concluzia ca ar fi bine sa acceptăm cazul să si ne apucam de treaba. A fost o provocare chirurgicală. Tehnica a fost de reconstruire a piramidei nazale . Pacienta s-a născut fără cartilajul piramidei nazale si folosind cartilaje de la distanță prelevate de la acelasi pacient, am reconstruit practic din nimic o piramidă nazală. A necesitat si imaginatia noastră nu doar activitate chirugicală”, a spus Ursăchescu.
După o săptămână de la operație, adolescenta a fost externată din Spitalul Județean Buzău cu o nouă înfățișare, făcă urmele malformației cu care a trait până la 17 ani.
”E prima dată când s-a făcut în Spitalul Județean Buzău o astfel de operație. Sunt mândru de acești doctori tineri care au avut curajul să încerce lucruri noi și le-a ieșit atât de bine. Anul trecut am mai avut o noutate pe secția de ortopedie, unde se pun proteze. Acum, această reconstrucție nazală. Vreau să terminăm cu ”spitalul groazei” iar buzoienii să aibă încredere în medicii de aici, la care să vină cu încredere și când e vorba de cazuri mai complexe”, a declarat managerul Spitalului Judetean de Urgență Buzău, Claudiu Damian.