seismograf-2
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora locală 17,26, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 132 de kilometri, conform Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Seismul a avut intensitatea II în zona epicentrală, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (41 de kilometri), Focşani (42 de kilometri), Râmnicu Sărat (48 de kilometri), Mărăşeşti (49 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (51 de kilometri).

Duminică dimineaţa s-a mai produs un cutremur în aceeaşi zonă, dar de intensitate mai mică, respectiv 2,8 grade pe scara Richter.

Conform datelor INFP, în ultima zi din luna iunie s-a mai produs un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe Richter, însă acesta a avut loc la o adâncime de numai 21 de kilometri.

De la începutul anului 2015, în zona seismică Vrancea, au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe Richter, respectiv 4,6 grade, unul având loc în data 24 ianuarie, iar celălalt pe 16 martie 2015.

Anul trecut, pe 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, mişcarea tectonică fiind cea mai mare înregistrată în România în ultimii ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.