Descoperire macabră în această dimineață într-o gospodărie de pe strada Libertății din municipiul Buzău. Oamenii care au trecut prin zonă la orele dimineții au fost șocați când au văzut că de bolta de viță de vie dintr-o curte atârnă cadavrul unui bărbat. Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că bărbatul care și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se de bolta de viță de vie din gospodăria în care locuia, avea 54 de ani.

Nicolae Gioabă locuia singur în casa unui frate de-al său care a murit în urmă cu mai mulți ani. Omul era cunoscut ca fiind destul de violent și un împătimit al licorilor bahice. Bărbatul nu era străin nici de ce înseamnă pușcărie, pentru că a trecut pe acolo de mai multe ori, pentru diverse infracțiuni.

Tocmai pentru că nu era ușă de biserică și își ieșea frecvent din fire, concubina bărbatului a decis, în urmă cu ceva vreme, să îl părăsească. Femeia a plecat în străinătate și nu a vrut să mai audă de buzoian. De când iubita  l-a părăsit, Nicolae Gioabă nu și-a mai revenit. Le-a spus rudelor, de mai multe ori, că se va sinucide, însă nimeni nu l-a crezut până în această dimineață, când era deja prea târziu.

Anchetatorii susțin că, cel mai probabil, bărbatul s-a spânzurat noaptea trecută. A ales bolta din curtea casei, o funie din cânepă și o scară, după care și-a dat drumul în gol. Așa l-au descoperit vecinii pe individ în această dimineață. Polițiștii nu au nici un dubiu în privința morții bărbatului.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.