Dascălii nu-şi mai depăşesc de ani buni condiţia de oameni-sendviş ai protestelor publice

Nu e zi liberă pentru dascăli de Ziua Mondială a Educaţiei. Liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre, ne-a declarat, în urmă cu câteva minute, că ziua liberă s-a pierdut odată cu expirarea, pe 1 octombrie a.c., a Contractului cadru la nivel de ramură. Conducerea Inspectoratului Şcolar a fost solicitată, în acest sens, în urmă cu trei săptămâni, dar nu a răspuns apelului SÎP la renegociere.

Astfel, mâine, 5 octombrie, SÎP organizează pichetarea sediului Prefecturii Buzău, de la ora 13.00: „Sunt colegi din mediul rural care nu pot ajunge mai devreme. Vom fi nu mai puţin de 250 de sindicalişti din învăţământ care vor scanda pentru alocarea a 6 la sută din PIB pentru Educaţie. Vom susţine şi încadrarea salarială a profesorilor pe Legea 221, aşa cum s-a pronunţat, recent, şi Curtea Constituţională. Din păcate, nu avem liber de la şcoală, iar Inspectoratul Şcolar nu a răspuns solicitării noastre de a rediscuta acest drept”, ne-a declarat Ion Dobre.

 

Din 1994, anual, pe 5 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, ocazie cu care se marchează un moment deosebit de respect şi apreciere pentru meseria de cadru didactic. Ziua Mondială a Educaţiei se sărbătoreşte în peste 100 de ţări din întreaga lume.

 

S.D.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.