Deputatul Adrian Mocanu îl atacă într-o postare pe Facebook pe primarul interimar Fănică Bârlă care ar fi vrut să introducă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal un proiect de hotărâre prin care să se permită circulația pe Bulevardul Nicolae Bălcescu între Prefectură și Poarta Crângului în zilele de week-end.

„Zilnic, europenii aleg să se relaxeze plimbându-se şi făcând cumpărături în zona străzilor pietonale. Austriecii au Mariahilfer Străße, danezii au stradă Strøget, din Copenhaga, irlandezii au Crafton Street în Dublin, turcii – stradă Istiklal din Istanbul, în Lisabona este o plăcere să te plimbi pe Rua Augusta, parizienii au, printre altele, renumită stradă Rue Montorgueil.  Din păcate, buzoienii îl au pe Bârlă. Acest semidoct ajuns primar interimar vrea să rămână neapărat în memoria buzoienilor, aşa că s-a gândit să renunţe la interzicerea circulaţiei auto în weekend pe Bulevardul Bălcescu, între Prefectura şi Parcul Crâng. Proastă decizie, dom` Fănică! Ai fost de atâtea ori în străinătate pe banii buzoienilor, ai fi putut să copiezi şi tu ceva de pe meleagurile occidentale şi să aplici în oraşul tău. Dar aşa se întâmplă când la conducerea municipiului ajung oameni certaţi cu legea şi cu bunul simt. Ruşine!”, a scris deputatul Adrian Mocanu pe contul să de pe o pagină de socializare.

Pe lângă criticile la adresa primarului interimar, deputatul Adrian Mocanu critică lipsa de proiecte a tuturor politicienilor care și-au anunțat intenția  de a candida pentru Primăria municipiului Buzău, considerând că orașul are nevoie urgentă de proiecte  importante.

„Mai este un aspect important legat de acest subiect. Am observat că mai toţi candidaţii pentru fotoliul de primar al Buzăului şi-au dat cu părerea pe acest subiect, de parcă circulaţia pe Bulevardul Bălcescu este singură problema din acest oraş distrus de corupţie şi de conducători incompetenţi. Stimabililor, buzoienii au nevoie de proiecte importante, de soluţii urgenţe la marile probleme ale oraşului: străzi distruse, lipsa parcărilor, şomaj în creştere, impozite exorbitante sau lipsa de atractivitate economică”, a mai scris deputatul Adrian Mocanu pe pagina sa de Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Un agramat, un analfabet, un traseist si un oportunist acest mocanel-bocanel care a facut de rusine Buzaul. Spuneti-mi si mie macar o initiativa parlamentara a acestui monstru, macar o luare de pozitie sau vreun proiect care sa ajute comunitatea buzoiana. Neam de parveniti! Nu-i ajunge nici la degetul mic al vicelui Birla, care se straduieste cat de cat sa aiba grija de bunul mers al orasului astuia. Respect. d-le Birla!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.