Fostul copreședinte al PNL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, duminică, într-o conferință de presă că nu se bucură de necazul în care a intrat senatorul PNL Doina Tudor, aceasta fiind acuzată de către procurorii DNA de complicitate la luare de mită. Pe de altă parte, Preda a declarat că PNL va vota pentru reținerea și arestarea senatoarei liberale.

“În privinţa problemei pe care o are colega mea, doamna senator Doina Tudor, îmi pare foarte rău, sincer  vă spun. Ea era o colegă bună. Eu n-am avut niciodată altfel de discuţii decât cele aplicate pe probleme de legislaţie parlamentară şi de activitate politică la nivelul partidului. Dar, eu vă spun, PNL va vota pentru încuviinţarea reţinerii și arestării, însă pe mine nu mă bucură cum nu m-a bucurat la nimeni, spre deosebire de alţi oameni pe care îi văd în jurul meu. Chiar îmi doresc ca doamna senator să demonstreze că este nevinovată”, a spus Cezar Preda.

Numele senatorului PNL Doina Tudor a fost vehiculat săptămâna trecută, după retragerea deputatului Cezar Preda de la conducerea PNL Buzău, ca viitor președinte al organizației județene. Reținerea fostului său soț, Daniel Tudor și acuzațiile aduse politicianului de către procurorii DNA au  făcut ca numirea acesteia în fruntea PNL Buzău să nu se mai materializeze.
Solicitarea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Doina Tudor, acuzata de complicitate la luare de mita, a ajuns vineri la Senat.
„Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Doina Anca Tudor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Biroul permanent al Senatului urmează să discute luni cererea DNA. Biroul permanent al Camerei Superioare va înainta cererea Justiției Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviințeze sau să respingă solicitarea procurorilor.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.