UPDATE:

Elevii de clasa a opta au susținut luni simularea pentru examenele naționale, prima probă fiind cea la limba română.
Elevii au avut un pastel de Ion Pillat. La primul subiect li s-a cerut să răspundă, folosindu-se de text, la chestiuni de vocabular, punctuație, versificație, elemente de teorie literară și să comenteze trei versuri. De asemenea, au avut de argumentat într-o compunere că poezia este un pastel.
La subiectul al doilea au avut un text științific, de geografie, pentru care au existat mai multe cerințe de gramatică, din sintaxă și morfologie. A doua parte a subiectului, cotat cu 12 puncte, a constat din elaborarea unei compuneri libere pe tema o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o excursie.
Marți este proba de matematică, iar miercuri, cea la limba şi literatura maternă.
Rezultatele se vor afişa pe 4 martie.

Elevii de clasa a VIII-a intră de luni în simularea Evaluării Naţionale, pentru care trebuie să susţină o probă scrisă la Română şi una la Matematică.

Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a din anul şcolar 2015 – 2016 are loc în perioada 22 – 24 februarie, testele constând în două probe scrise, iar pentru şcolile cu predare în limba maternă, elevii susţin trei probe scrise, potrivit calendarului simulărilor, publicat de Minsiterul Educaţiei.

Astfel, luni, 22 februarie, are loc proba de Limba şi literatura română, marţi, 23 februarie, are loc proba de Matematică, iar miercuri, 24 februarie, elevii minorităţilor naţionale susţin proba de Limba şi literatura maternă.
Calendarul mai prevede că în 4 martie 2016 vor fi afişate rezultatele.
Subiectele sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare, pe baza conţinuturilor şi a competenţelor asociate acestora prevăzute în programele de examen. Subiecte similare sunt postate pe site-ul www.subiecte2016.edu.ro.

Lucrările vor fi corectate de doi profesori din şcoala în care elevii susțin simularea. Unul dintre profesori este chiar cel care predă la clasă. Baremele asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național.

Notele nu vor fi trecute în catalog, dar există şi situaţii excepţionale în care pot fi trecute, la cererea elevului.

„În urma analizării rezultatelor, inspectoratele școlare județene vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune”, menţionează Ministerul Educaţiei.

La simularea Evaluării Naţionale de anul trecut, 50,68% din elevi au obţinut note peste 5, iar rata de participare a fost de 96,17% (180.442 de elevi prezenţi din 187.629 de înscrişi), potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.