Președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, a participat, miercuri, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naționale a României pe Calea Eroilor din Buzău. La finalul manifestărilor, deputatul buzoian a transmis un mesaj pe Facebook prin care îi îndeamnă pe românii plecați să se întoarcă acasă.

A fost o onoare pentru mine să pot participa, astăzi, la festivitățile ocazionate de 1 Decembrie, acasă, la #Buzău, în calitate de deputat al buzoienilor.
Am fost alături de oficialitățile locale, de soldați ai Diviziei 2 Infanterie Getica a Armatei Române, precum și de reprezentanți ai unităților Ministerului de Interne la defilarea militară care s-a desfășurat pe Calea Eroilor.
***
Țin să transmit, de Ziua Națională, gândul meu către cei care mi-aș dori să se întoarcă acasă! La românii care ar trebui să aibă motive să se întoarcă în România noastră, dar și la familiile, părinții și bunicii rămași în țară.
România este țara care s-a născut din unitatea și solidaritatea unui popor puternic și frumos.
Statul roman nu mai are voie să eșueze! Este datoria noastră, a tuturor să ne unim forțele, să ne adunăm din toate colțurile lumii și să dăm dovadă și astăzi de aceeași iubire de țară și de semeni așa cum au dat dovadă compatrioții noștri în urma cu 103 ani.
Poate că România are nevoie, în zilele noastre, mai mult ca oricând ca românii să dea mână cu mână și să participe activ la revenirea din pandemie, la deșteptarea din adormirea ultimilor zeci de ani, de implicare în educația viitoarelor generații.
România valorilor, a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, România unită aparține românilor de pretutindeni care merită o viață frumoasă într-o ţară europeană, civilizată, sănătoasă, educată şi prosperă.
La mulţi ani, România! La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla!
#1Decembrie”, a scris deputatul Gabriel Avrămescu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.