Deputatul Cristinel Romanescu, președinte al organizației județene a PNL Buzău este de părere că partidul pe care îl reprezintă este pregătit oricând pentru a prelua guvernarea României. Într-o postare pe pagina sa de Facebook deputatul scrie despre respingerea proiectului de lege privind amnistia și grațierea.

„Coaliția PSD -ALDE s-a destrămat după o guvernare dezastruoasă. PNL este pregătit in orice moment pentru a-și asuma răspunderea guvernării!
Astazi, Plenul Camerei Deputaților a respins, în calitate de for decizional, proiectul legislativ privind amnistia și grațierea. Fără amnistie și grațiere – PNL a spus ‘STOP’ proiectului controversat!”, a scris pe Facebook Cristinel Romanescu.

Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.

Votul în plen a avut loc miercuri, Camera Deputaţilor find forul decizional în privinţa acestei legi.

S-au înregistrat 176 de voturi în favoarea respingerii, unul împotrivă şi două abţineri.

Marţi, Legea amnistiei şi graţierii, depusă din 2017 în Parlament, a fost respinsă de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cu un vot în unanimitate.

Proiectul prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

Opoziţia a strâns semnăturile necesare care au dus la convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară în această săptămână, iar unul dintre punctele ordinii de zi propuse este respingerea acestui proiect.

Şi PSD a anunţat zilele trecute că susţine respingerea proiectului privind amnistia şi graţierea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.