Nu vă țin mult la povești de data asta. Proiectul cu concursul în “cotă 2” de pe noul grup constituit ad-hoc pe Facebook  merge strună. După încheierea primei ediții  avem 59 de oameni care au participat măcar o zi la această competiție, media fiind de 35-36 de pariuri zilnice, iar oamenii cu adevărat buni deja au ieșit în față. Spre exemplu  Dumitru Alexandru (primul nostru campion), finaliștii Adrian Bodea și Gabi Donadoni, apoi Claudiu Plopeanu, Marius Guta, Untaru Pompiliu,  ori Bil Călin! Mă bucur că acest proiect este susținut, se fac zilnic trei-patru bilete ale grupului, fiecare alege din ideile celorlalți și văd multe bilete câștigătoare la sfârșitul zilei. Însă mă bucur că văd idei bune care circulă în comunitatea noastră, iar cei care nu au fost atenți la toată oferta află de câte un meci imposibil de … ușor! Eu mă voi ocupa de premiul pus în joc, mai ales că am o colecție impresionantă de tricouri, fulare, șepci și steaguri din lumea sportului. Plus bilete și programe de meci, deci e vorba de trofee reale pe care cei mai inspirați le pot câștiga, iar postările noastre să ne ajute să încasăm și bani de la casele de pariuri la care plasăm biletele noastre!

RECAPITULARE PROPUNERI EPISOADELE  NR.  58 si 59

Rosenborg – Din. Zagreb 1-3 goluri în meci V
Rosenborg – Din. Zagreb X în oricare dintre cele două reprize X
Rosenborg – Din. Zagreb 0-2 goluri în prima și 0-2 în a doua V
Nice – Marseille X în oricare dintre reprize V
Nice – Marseille X sau 3+ V
Nice – Marseille 0-1 gol în prima repriză V
Slavia – CFR X2/12 V
Slavia – CFR GG3+ X
Slavia – CFR gol in prima X
Ajax – Apoel 12/1X V
Ajax – Apoel 3-4 goluri X
Ajax – Apoel Handicap 3,5 NU V
Brugge – LASK 1x si 2+ V
Brugge – LASK 2-4 goluri V
Brugge – LASK 1X/12 V
Guimaraes – FCSB 1X și 2+ X
Guimaraes – FCSB gazdele se califică V
Guimaraes – FCSB PSF 1 V
Molde – Partizan 1X și 0-3 V
Molde – Partizan 2-3 goluri în meci V
Molde – Partizan gazdele marchează 1-3 goluri V
Spartak M. – Braga GG3+ V
Spartak M. – Braga X în oricare dintre reprize X
Spartak M. – Braga gol în ambele reprize V
Rijeka – Gent X sau 3+ V
Rijeka – Gent oaspeții marchează V
Rijeka – Gent X în oricare dintre reprize V
Gladbach – Leipzig X2 și 0-4 V
Gladbach – Leipzig oaspeții marchează 1-3 goluri în meci V
Gladbach – Leipzig X sau 3+ V
Bilbao – Sociedad gazdele câștigă oricare dintre reprize V
Bilbao – Sociedad 1X și 0-3 V
Bilbao – Sociedad 1-3 goluri în meci V
Metz – PSG GG3+ X
Metz – PSG gol în ambele reprize X
Metz – PSG 12/12 V
Cardiff – Fulham X în oricare dintre reprize V
Cardiff – Fulham 1-2 goluri în prima repriză V
Cardiff – Fulham GG V
Juventus – Napoli X în oricare dintre cele două reprize X
Juventus – Napoli gol în ambele reprize V
Juventus – Napoli GG3+ V
Leverkusen – Hoffenheim minim un gol în prima și 3+ la final X
Leverkusen – Hoffenheim gol în ambele reprize X
Leverkusen – Hoffenheim GG3+ X
Lyon – Bordeaux 1X și 2-5 goluri V
Lyon – Bordeaux gol în ambele reprize V
Lyon – Bordeaux 3-6 goluri în meci X

 

Am făcut o selecție a câtorva meciuri de azi și mâine, iar următoarea actualizare va avea loc tot astăzi, dar spre după-amiază, pentru că deja îmi fac bagajele să plec la București pentru întâlnirea cu reprezentanții UEFA din  comisia pentru selectarea voluntarilor pentru turneul final de anul viitor

  1. FCSB – VIITORUL era până în urmă cu vreo doi ani un meci între naș și fin, ultimul fiind cel ce-și primea tainul pentru că l-a salvat pe Gică de la retrogradare cu vreo 6-7 ani în urmă, pe când antrenor era un “incoruptibil”, Reghe, mai exact, dar care a și dormit la bulău în Germania suspectat de implicare în blaturi coordonate de mafia sârbo-croată a regiunii. Ehei, că au trecut anii ăia, datoria a fost plătită cu vârf și îndesat, ba chiar i-a mai și furat un titlu de campioană cu vreo două veri în urmă, iar ciobanul s-a supărat ca văcarul și a mers în tribunalul internațional de la TAS! De atunci s-a schimbat macazul, grădinița de la malul mării joacă doar la victorie, a și obținut-o de câteva ori în stil de mare echipă, iar acum pare și mai ușor de obținut văzând cum se prezintă leprele de pe ultimul loc. Acum se pune doar scorul și handicapul sub semnul întrebării, în niciun caz numele câștigătoarei! Și eu o să fac la fel: “X2 și 3+”- 1.72, “gol în ambele reprize”- 1,79 sau “peste 3,5 cornere în prima”- 1,42.
  2. ARSENAL – TOTTENHAM, derby-ul derby-urilor în capitala Imperiului britanic, le găsește pe ambele competitoare cu lumânarea în mână și covrigul p-aproape. Prima demolată de Liverpool, a doua tăvălită acasă de Newcastle, după ce și Aston Villa fusese aproape să bage mâna în frigider după puncte! Echilibrul este aproape perfect după ceea ce s-a întâmplat în ultimele cinci meciuri directe, doar că anul trecut tunarii au ieșit neînvinși din acest duel în campionat, câștigând chiar cu 2-0 pe “Emirates”, dar au pierdut pe același stadion propriu cu 4-2 într-un meci contând pentru Cupa Ligii, așa că marele avantaj al terenului dispare la acest nivel. E clar că se poate întâmpla orice și că oricare dintre cele două adversare poate lua întreg potul de trei puncte, așa că nici eu nu mă hazardez să vă ofer pe o tavă de argint numele câștigătoarei. Am în schimb idei de pariat pe goluri: “GG3+”- 1.80, “gol în ambele reprize”- 1,47 sau “X în oricare dintre reprize”- 1,61.
  3. VILLAREAL – REAL este un meci de la care nimeni nu așteaptă ceva bun, gazdele se pregătesc de înfrângere, dar speră să detoneze surpriza, iar oaspeții știu că nu-i nimic ușor de luat de pe “Estadio de la Ceramica”, așa că se pregătesc pentru muncă de salahor ca să poată pleca cu toate punctele în traistă. Până când agenda de achiziții a lui Real se va finaliza mai sunt doar 24 de ore, iar ultimul jucător ce-ar putea intra în “Galaxie” este Bruno Fernandes de la Sporting, un jucător excepțional, 10 clase peste Pogba al cărui preț este triplu (ce vopsea poate să folosească impresarul Raiola să-i convingă pe oameni că omul lui valorează aproape 200?!?) Deocamdată știm că în trupa lui Zidane nu vor evolua trei accidentați de marcă (Hazard, Asensio și James), iar la “Submarin” unul (Alberto Moreno, proaspăt transferat luna aceasta de la Liverpool). Statistica este necruțătoare și îmi confirmă bănuielile pe care le aveam deja cu acest meci: Real are întăietate la porția cea mai mare de puncte, iar în patru din ultimele cinci dispute am consemnat 2 x 2-2 și 2 x 3-2, deci goluri, fraților, pe bandă rulantă. Doar cu doi ani în urmă s-a rătăcit un 1-0 pentru băieții care joacă acasă duminică seară, dar ar trebui un cataclism global ca mingea să nu intre în ambele porți de minim 3-4 ori: “X2 și 2+”-1.36, “GG în oricare dintre reprize”- 1,63 sau “gol în prima și 2+ la final”- 1,26.
  4. LAZIO – ROMA, “il derby della Capitale”, marile ambiții și marile dureri în suflet pentru ambele tifoserii. Oricare dintre ele și-ar vinde sufletul pentru o victorie într-o astfel de partidă, nici nu ar clipi dacă Michiduță le-ar pune pe masă o asemenea ofertă! Începutul a fost excelent pentru elevii lui Simone Inzaghi, cu 3 puncte grele aduse de la Sampdoria și puse la frigider, Roma însă ratând ocazia să fie acolo sus, în grupul echipelor cu maxim de puncte după ce s-a lovit de zidul Ionuț Radu și a sa Genoa. Doar un 3-3 acasă, în care au arătat un atac fenomenal (asta se știa deja), dar niște găuri în apărare de speriat. Și cum credeți că va reacționa Immobile când se va trezi singur printre papagalii fundași ai “giallorossi”? Ultimele cinci meciuri directe arată că forțele sunt de un echilibru aproape perfect, dar și că patru dintre ele s-au terminat cu “peste 2,5” și un singur 0-0 în aprilie anul trecut. O să joc și eu ca toată lumea acel “GG3+”- 1.80, dar mai adaug ceva p-acolo gen “gol în ambele reprize”- 1,48 sau “X în oricare dintre cele două reprize”- 1,62.
  5. AUSTRIA – RAPID e un alt mare derby de tradiție al bătrânei Europe, joacă băieții ăștia împreună de aproape 100 de ani, când la noi încă se mânca friptura direct cu ghearele! Cele două sunt în mare pană de idei, iar ultimele două sezoane au confirmat din plin panta descendentă pe care au apucat-o aproape ținându-se de mână (ceva în genul celor două jmekere din campionatul nostru). Chinuială mare, un rezultat bun și două proaste, bucurii din ce în ce mai puține pentru înfocații suporteri din capitala supravegheată de statuia Mariei Tereza. Gazdele vin după două egaluri contra a doi adversari modești din Bundesliga, dar și după două înfrângeri drastice contra unei echipe din Cipru (!?!) în Europa League. Verzii Rapidului nu leagă nici ei mai nimic, bat în deplasare la Sturm, echipa care i-a eliminat în barajul pentru calificarea în cupele europene, dar apoi pierd acasă contra trupei de rezerve a celor de la LASK, greu de înțeles care, cine, ce vrea! Ultimele cinci dispute au împărțit egal punctele (câte două victorii de fiecare), dar ultimul duel a fost un adevărat ghilotinaj, 6-1 pentru Austria! Cred că se va marca și azi, e imposibil de pronosticat cine va câștiga meciul: “GG3+”- 1.85, “gol în ambele reprize”- 1,54 și “gol în prima și 2+ la final”- 1,39.
  6. SEPSI – DINAMO ar trebui să stabilească dacă oaspeții au ieșit sau nu din criza inimaginabilă cu care au început actualul sezon. La fel și gazdele au o criză a lor, cea a remizelor, nu mai puțin de șase în aceste prime șapte etape deja disputate! Încă nu au câștigat pe teren propriu băieții din Ținutul Secuiesc, iar o victorie contra lui Dinamo, probabil singurii lor dușmani din întregul fotbal românesc (din cauza „câinilor” din tribune, binențeles), ar aduce și mai multă încredere că se poate atinge play-off-ul pentru al doilea an consecutiv. Foarte bune transferurile celor doi băieți cu nume “Made in Yugoslavia”, Barisic și Karanovic, dar și repatrierea antrenorului Csaba Laszlo, la prima experiență în țara natală. Să vedem cum va reuși cehul de pe banca lui Dinamo să-și capaciteze din nou elevii, pentru că mie nu-mi poate scoate nimeni din cap nebunia că Hermannstadt și-a dorit și a avut un accident asumat în etapa trecută. Ideile mele sunt simple: “peste 4,5 cartonașe galbene în meci”- 1.42, “2-5 goluri în meci”- 1,44 și “X în oricare dintre reprize”- 1,42.
  7. STUTTGART – BOCHUM poate trimite un nou lider al clasamentului, binențeles, dacă gazdele vor reuși să câștige. Ambele echipe au avut prestații în oglindă până acum: șvabii au bătut acasă și au remizat afară, iar echipa la care a jucat și buzoianul I. Viorel a pierdut afară și a remizat acasă. Iar remizele lui Bochum au fost adevărate delicii, ambele fiind “3-3”- uri de mare, mare spectacol și dramatism! Gazdele vor să revină repede în Bundesliga, nu vor să repete aceeași prostie pe care a făcut-o Hamburg sezonul trecut. În meciurile directe se înscrie foarte puțin, sau măcar așa s-a întâmplat în ultimele cinci ocazii cu toate rezultatele “sub 2,5”, dar acum avem o trupă a oaspeților deja instalată în subsolul clasamentului, în special din cauza fragilității sistemului defensiv. Pariurile mele sunt: “1X și 2-5 “- 1.36, “1X/12”-1,31 sau “gol în ambele reprize”- 1,41.

Trec repede la galeria foto, și pentru că toată lumea vorbește de câștiguri hai să vă arăt și eu ce mai câștigă lumea reală din lumea virtuală. Avem parte de câteva nume interesante în rubrica noastră, iar primul bilet este al unui asemenea jucător, debutant în paginile “Observatorului”. Numele lui este Grigore Panove, iar jucăria lui e o combinație scurtă între Premier League și Bundesliga, ca idee de bază folosind “3+”. Relativ ușoare toate meciurile, cu ceva emoții pentru atingerea obiectivului, iar golul din prelungiri marcat de Cr. Palace l-a trimis, probabil, la agenție să pună o contră la ceea ce urma să se întâmple în derby-ul serii din Germania, deși mai degrabă cred că n-a făcut-o, jucase doar 15 lei, iar câștigul se oprea până pe la 200. Bravo! Și în biletul nr. 2 avem o situație total diferită generată de Sorin Soare. El joacă trei bilete pe câte 100 (2 buc.) și 50 de lei, în combinații similare: 3+, GG3+ sau victorie și 3+, iar modul în care alege să le pună în bilete a fost magistral! Nici-o eroare de parcurs, niciun drăcușor nu și-a băgat coada, iar comoara descoperită a însemnat ceva în jurul a 16 mii de lei, deci minunat! Vali Hunter vine și el cu un bilet simplu și frumos (foto nr. 3), cinci meciuri de sâmbăta trecută, toate în 3+, și un câștig de 2500. E ceva de comentat la stilul unui om care trăiește exclusiv din pariuri? Și acum o altă bombă de 500+ detonată de bucureșteanul Aurelian Romedea (foto nr. 4). V-am mai zis că eu rămân cu gura căscată când văd oameni care reușesc să combine atât de multe meciuri (16 aici) și s-o facă și cu succes! A pus omul 10 lei, nu știu ce și cu câte speranțe aștepta să încaseze, dar când a numărat 7500 a doua zi, parcă și soarele lumina altfel, nu? Dacă vă prind că râdeți de nr. 5, vă mănânc! Plasat de Gheorghe Carstea pe 15 lei și o cotă finală de aproape 8 din nouă meciuri, biletul ăsta e magnific prin faptul că adună doar cote mici, alea care-mi plac și mie, dar care se mai și înverzesc! Meciuri super-soft, un câștig super-soft de 100 de lei, dar sunt sigur că omul nostru nu pentru banii ăștia a jucat aici, ci pentru a-și demonstra că poate. Urmează trei bilete ale mele și unul al unui amic apropiat, Valentino Altobello. Pe cele cu nr. 6 și 7 le-am conceput duminică la prânz împreună cu Vali GG (deci un alt Vali din gașca mea…), cu multe speciale bine analizate și încasări de 2600 după o investiție de 200. Pagubele abia acum vin: biletul 8 e o cota 2 inspirată după Radu Baba, nu văd meciul de volei de cota 1,07 decât când ajung acasă, iar faptul că exact pe acela l-am pierdut a fost ca un ciocan în moalele capului. În aceeași zi, Altobello (foto nr. 9) își alege și el niște meciuri din grupul de COTA 2 INVITATIONAL de la diverși colegi de acolo, dar inspirația celui care a postat “GG sau 3+” la meciul Genk – Anderlecht a fost fatală, meciul s-a închis la 1-0 pentru gazde  și nimic în plus. Am ajuns la foto nr. 10, un bilet de nota 10 așa cum mi-aș dori să joc și eu zilnic. Plasat de Vali GG, specialistul în “speciale” din grupul cu care-mi beau eu cafeaua, e simplu, oameni buni, două evenimente pe care noi le alesesem și la biletele win de mai sus (6 și 7), dar pe care el le vedea “sigure precum sunt soarele și luna” și a mai scos din cei 350 investiți încă vreo 400 peste! Tot duminică își încordează mușchii și Ka Trav, iar din biletul cu nr. 11 el se alege doar cu o “șansă” de 1500 de lei. Fără punctul acela roșu, câștigul ar fi ajuns la aproape 100 de milioane, Dumnezeule! Robert Șerban vine cu două bilete în poza cu nr. 12, ambele ratate milimetric; primul la meciul Barcelonei contra lui Betis unde avea 1/1 (la pauză s-a terminat chiar… 1-1), iar al doilea pentru că Tottenham nu a mai repetat meciurile bune din etapele anterioare, iar acel 3+ pariat s-a închis cu un incredibil 0-1, of of of! Hai să vedeți acum un specialist în Nordul Europei, Valentin Vasile Nagara din Tg. Jiu, care combină șapte meciuri din zona Nor-Dan cu unul din liga a doua elvețiană și îi iese de un sclipitor combo (foto nr. 13) cu semnul 3+. Plasați 5 lei, cota finală 44, câștigul 245. Mai simplu decât aritmetica. Vă spuneam mai sus de un bilet cu meciuri simple și cote mici-mici, iată unul identic în foto nr. 14 și postat de George Bratu. Sunt oameni care nu joacă niciodată cote de 1.15 – 1.25, dar iată cum se câștigă peste 1000 de lei cu asemenea “mizerii”, așa cum le zice Gabriel Georgescu când vede ce pun eu pe biletele mele. Ne apropiem de finish, iar biletul nr. 15, al lui Terec Alexandru Bogdan, e un excelent “trenuleț” cu nouă meciuri, toate cu 2+. A pariat 60, a încasat 700, nimic de adăugat. Iar închiderea de masă o fac cu biletul (nr. 16) vecinului meu Adrian Achim, care face senzație cu cotele sale imposibile pentru modul în care văd eu acest sport. Patru meciuri din zona 2,15 – 2,30 și “bombă” din liga a doua franceză cu victoria lui Valenciennes de la Guingamp (5,30) l-au pus în situația de a aștepta ziua de marți cu un potențial câștig de aproape 3000 de lei!

Să știți că am mai avut primit încă vreo 20-30 de cote 2 câștigătoare, foarte simple, foarte deștept construite, dar băieții care le-au făcut s-au mulțumit să vadă că ideile lor au folosit celor din grupul COTA 2 INVITATIONAL, că s-au făcut bilete în comun si că s-au încasat bani. Și subsemnatul e unul dintre beneficiarii ideilor venite de acolo, deci vă rog să continuați să fiți inspirați! Pe ei pe mama lor!

Vali Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.