Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a fost audiat marți la Comisia de Apărare din Camera Deputaților, ocazie cu care deputatul liberal George Scutaru, vicepreședinte al Comisiei i-a solictat demnitarului câteva lămuriri cu privire la disponibilizările din unitățile subordonate M.A.I., modul în care va funcționa Poliția rurală dar și situația pensionarilor din structurile Ministerului Administrației și Internelor. Cum informațiile oferite de Traian Igaș nu au fost în măsură să-i lămurească pe membrii comisiei, demnitarul a fost invitat din nou la discuții în aproximativ o lună.
În ceea ce priveşte audierea de marţi din Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor, liberalul George Scutaru a declarat că ministrul Igaş a dat asigurări că de la 1 ianuarie 2012 vor putea fi angajaţi aproximativ 560 de ofiţeri din promoţia 2011, urmând ca până în toamna anului 2012 să fie încadraţi alţi 2.200 de suboţiferi, absolvenţi ai instuţiilor de învăţământ ale M.A.I. Igaş ar fi spus, de asemenea, că posturile destinate tinerilor absolvenţi ar urma să fie obţinute prin redistribuirea unui număr de 7.000 de posturi către viitoarele poliţii municipale.
„Este inadmisibil ca tinerii absolvenţi să nu-şi poată face o previziune cu privire la o carieră în MAI. Sunt aproape 3.000 de oameni care au terminat în acest an care nu-şi pot lua nici măcar ajutor de şomaj şi sunt într-o situaţie materială precară. Sunt oameni puşi să spere că MAI îi va angaja şi că, astfel, îşi vor putea face meseria şi să trăiască. Poate că pe viitor ar trebui să se legifereze mult mai bine numărul de posturi care să fie scoase la concurs în instituţiile de învăţământ ale MAI”, a comentat vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru.

În ceea ce priveşte procesul de recalculare a pensiilor, liderul PNL Buzău, George Scutaru a declarat că, la audierile de marţi, reprezentanţii M.A.I. au afirmat că din cei aproximativ 64.000 de pensionari care se află în evidenţele ministerului, la aproximativ 84% dintre ei deja s-a definitivat procesul de recalculare. „Până la 10 decembrie vor fi gata toate deciziile de revizuire. În momentul de faţă, se constată o creştere cu 22% per total a pensiilor, afirmându-se că peste 80% dintre pensionari beneficiează de aceeaşi pensie sau mai mare”, a mai spus Scutaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.