Deputatul Marian Ghiveciu a scăpat, definitiv,  de închisoare în dosarul legat de terenurile retrocedate ilegal în comuna Merei. Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins apelurile formulate atât de fostul deputat Marian Ghiveciu cât și de procurori și astfel decizia dată de instanța de fond a devenit definitivă, fostul deputat social-democrat alegându-se cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de apelanţii intimaţi inculpaţi Borcan Dumitru, Costache Nicolae, Ghiveciu Marian şi de apelanta parte civilă Timar (fostă Gogea) Marioara împotriva sentinţei penale nr. 333 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 3995/1/2013”, se arată în încheierea ședinței de judecată.

Cu aceiași pedeapsă, 3 ani de închisoare cu suspendare, s-au ales și  Dumitru Borcan, fostul şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din Primăria comunei Merei dar şi Nicolae Costache, fost membru în Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Totodată, judecătorii ICCJ au decis ca cei trei inculpați să plătească, în solidar, daune materiale de 350.000 de lei părţii civile Luminiţa Marioara Vasile şi de 1.035.000 de lei acesteia şi lui Constantin Vasile care s-au constituit părți civile în proces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.