Perchezitii-5

UPDATE: În județul Buzău au avut loc două percheziții, cele mai multe descinderi fiind efectuate la Ilfov și Giurgiu.
Suspiciunea anchetatorilor este că indivizii bănuiți de evaziune fiscală cumpărau piei de animale de la persoane fizice, achizițiile fiind făcute pe bază de borderou, însă înregistrau operațiunile cu documente conform cărora ar fi achiziționat bunurile respective de la firme, iar ulterior solicitau rambursarea de TVA, astfel fiind cauzat prejudiciul de 2.300.000 de lei.
Una dintre firmele care a făcut astfel de achiziții ilegale este din Buzău, iar o alta din Piatra Neamț, la percheziții anchetatorii urmărind găsirea de documente care să conducă la restructurarea filierei

Descinderi ample în Buzău, București și în alte 8 județe la indivizi bănuiți de infracțiuni economice cu un prejudiciu de 2.300.000 de lei. 150 de polițiști au descins la mai multe adrese de firme sau de domicilii ale indivizilor suspectați că ar fi efectuat operaţiuni fictive, în scopul diminuării obligaţiilor de plată la bugetul de stat şi/sau al rambursării ilegale a T.V.A.
În total, joi dimineață sunt efectuate 40 de percheziții la care sunt mobilizați polițiști din Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamţ, Vrancea, Dâmboviţa, Prahova şi Argeş şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
”Percheziţiile sunt efectuate la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamţ, Vrancea, Dâmboviţa, Prahova şi Argeş şi a municipiului Bucureşti, precum şi la locuinţele persoanelor bănuite. Activităţile, derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, urmăresc identificarea unor documente sau bunuri, pentru probarea faptelor de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 2.300.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă remis joi de IPJ Buzău.
Revenim cu detalii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.