tir
Accident, joi dimineață, la Râmnicu Sărat. Șoferul unui TIR, un prahovean de 32 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule pe strada Puiești, a pierdut controlul autovehiculului de mare tonaj și un pas a fost până la a produce o tragedie.
Scăpat de sub control, mastodontul a lovit o dubă parcată pe marginea drumului, avariind-o serios, iar în final s-a oprit într-un imobil. Din fericire, casa lovită de TIR-ul scăpat de control este nelocuită, astfel că nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Totul s-ar fi produs, din primele date, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv șosea acoperită cu polei.
Șoferul vinovat de incident a fost sancționat cu 6 puncte amendă, respectiv cu suma de 585 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.