Val de solicitări din partea buzoienilor cu probleme de sănătate la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Buzău. De la an la an, creşte alarmant numărul celor care au nevoie de o salvare iar responsbailii din sistemul sanitar pun această situaţie îngrijorătoare pe seama desfiinţării anul trecut a trei spitale din judeţ dar şi pe faptul că buzoienii nu prea se îngrijesc de propria sănătate, fie pentru că nu au bani, fie pentru că au impresia că lor nu li se poate întâmpla nimic rău.
„An de an, solicitările la ambulanță cresc, în medie, cu 10-15 la sută pe an. Anul trecut am încheiat cu 52.000 de solicitări iar acum, comparativ cu anul trecut, se sesizează o creștere cu 10 la sută a cazurilor ce trebuie rezolvate de Ambulanța Buzău. Motivele sunt mai multe. Pe de o parte s-au închis spitalele comunale de la Pătârlagele, Pârscov și Vintilă Vodă iara oamenii ajung să cheme salvarea în cazul în care au vreo problemă, pacienții nu sunt consecvenți în tratamentele recomandate de medici si așa apar din nou probleme, mai avem și accidentele rutiere care au crescut, mai ales pe drumul european”, a declarat Ionuț Stoicescu, asistent-șef la Serviciul Județean de Ambulanță Buzău.
Solicitările primite la Ambulanța Buzău au fost în creștere continuă în ultimii ani. Dacă în urmă cu 8 ani, Ambulanța încheia anul cu aproape 20.000 de solicitări, acum numărul celor care solicită salvarea aproape că s-a triplat. Şi cum angajările în sistemul sanitar sunt blocate de ceva vreme, personalul existent la SAJ Buzău abia face faţă valului de solicitări.
„În urmă cu 7-8 ani aveam în jur de 20.000 de solicitări pe tot anul iar acum am ajuns la peste 52.000. Crescând numărul solicitărilor și presiunea pe angajați este mai mare deoarece din 2009 am avut multe plecări din sistem iar angajarile au fost și sunt în continuare blocate. În aceste condiții, cu solicitări mai multe și cu personal mai putin, gradul de încărcare fizică și psihică a angajaților din Ambulanța Buzău este mult mai mare”, a încheiat Ionuț Stoicescu, asistent-sef al Serviciului Județean de Ambulanță Buzău.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.