Rezultate dezastruoase la bacalaureatul second-hand. Doar 22.54 la sută dintre absolvenții care au intrat în sălile de examen la cea de-a doua sesiune a examenului de maturitate au reușit să promoveze și vor fi posesorii diplomei de bac.
Potrivit inspectorului școlar general al IȘJ Buzău, Florina Stoian, rezultatele obținute la Buzău sunt slabe însă erau previzibile, având în vedere că cei care au intrat în cea de-a doua sesiune a bacalaureatului au fost, în principal, elevi slab pregătiți.
”Era așteptat un astfel de rezultat, pentru că la această sesiune unde s-au înscris 2295 de candidați dintre care mulți au absentat, au intrat cei care în prima sesiune au luat note foarte mici, de 1, de 2, cei care au avut corigențe deci sunt slab pregătiți dar și absolvenți din anii trecuți. Era previzibil rezultatul pentru că nu poți acumula în 2 luni ce nu ai învățat în patru ani”, a declarat astăzi șeful UȘJ Buzău, Florina Stoian.
Contestațiile se vor depune duminică între orele 16.00 și 20.00, însă potrivit șefei învățământului buzoian, nici după recorectarea lucrărilor, procentul de promovabilitate nu se va schimba considerabil.
La Buzău, în prima sesiune a bacalaureatului, 54.08 la sută dintre liceenii înscriși au reușit medii de cel puțin 6 și au fost declarați promovați ai examenului de maturitate.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.