batran
Deznodământ fericit în cazul dispariției unui bătrân din județul Buzău. Omul a fost găsit după două zile, în viață, în timp ce rudele se așteptau la ce e mai rău având în vedere că de zeci de ore nu mai aveau nici un semn de la el.

În ziua de 11 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitatea Pătîrlagele cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 76 de ani, din localitatea Valea Lupului, a plecat de la domiciliu în dimineața zilei de 10 august a.c.și nu a mai revenit.
În urma activităților desfășurate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul a plecat cu animalele la păscut într-o zonă împădurită, aflată la aproximativ 2 km de locuința sa. În seara zilei de 10 august a.c., animalele au fost găsite de o localnică și aduse la domiciliul proprietarului.
La scurt timp de la sesizare, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul structurilor operative de la Poliția oraș Pătârlagele, jandarmi și localnici care au început să îl caute.
În dimineața zilei de miercuri, în urma activităților desfășurate, persoana a fost găsită nevătămată în apropierea unui rău și condusă la domiciliu.
ÎNtrebat de polițiști cu privire la cele două zile în care nimeni nu a știut nimic de el, bătrânul a povestit că a dormit în pădure, după ce a pierdut caprele. Le-a căutat dar pentru că nu le-a găsit a decis să rămână peste noapte în pădure cu gândul că va porni căutările a doua zi. Așa, omul a înnoptat în pădure atât în data de 10 spre 11 august cât și în 11 spre 12, doar norocul făcând ca el să rămână în viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.