Deşi sunt diferiţi faţă de alţi copii, asta nu-i împiedică să demonstreze că şi ei au talent şi se pot face utili societăţii. Este şi cazul unor elevi de la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive, care cu minuţiozitate şi multa răbdare au confecţionat diferite obiecte specifice sosirii primăverii, folosind tehnica quilling, kirigami, decupaj în paie de grâu şi împletituri din fire textile. Felicitările şi celelalte produse handmade pot fi admirate până pe 11 martie, în cadrul unei expoziţii, intitulată ,,Zâmbetul primăverii”, organizată de ,,Asociaţia Diferiţi Dar Egali” în parteneriat cu Asociaţia ,,Step For Life” şi găzduită de Primăria Municipiului Buzău. La vernisajul care a avut loc joi, alături de elevi au mai fost prezenţi primarul Constantin Boşcodeală, viceprimarul Sebastian Radu, Florea Androne şi alți invitaţi. Expoziţia este inclusă în calendarul de activităţi al proiectului ,,Când dizabilităţile ne promovează talentul”, având ca scop susţinerea copiilor şi tinerilor talentaţi,în dezvoltarea şi afirmarea aptitudinilor precum şi motivaţia pentru participarea în număr cât mai mare la astfel de acţiuni.
,,Deşi sunt persoane cu dizabilităţi, aceşti copii sunt înzestraţi cu mult talent, îndemânare, răbdare iar în tot ceea fac, pun foarte multă pasiune. Participând la astfel de activităţi, aceştia vor fi conştienţi de vocaţia lor, vor avea o mai mare încredere în propriile forţe, ei însuşi devenind modele în mediul lor. Un aspect, foarte important de menţionat este acela că, la manifestări de acest gen au posibilitatea să interacţioneze cu alţi copii şi tineri talentaţi şi astfel pot împărtăşi fiecare, din priceperea şi experienţa lor”, a declarat preşedintele Asociaţiei ,,Diferiţi Dar Egali”,Alina Monica Creţu.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.