Neajunsurile din sistemul sanitar îi determină pe medici să-și caute de lucru în alte țări, unde munca le este apreciată și bine plătită. Conform datelor centralizate de Colegiul Medicilor din România, în anul 2011, peste 2.800 de medici au solicitat certificate profesionale pentru a putea lucra în țări precum Germania, Marea Britanie şi Franţa. De departe cel mai mare număr de medici care au solicitat să lucreze în afara țării provin din marile centre universitare cum ar fi Bucureşti – 733, Cluj – 427, Timiş – 394 și Iaşi – 256. În ceea ce privește specializările, cel mai mare număr de medici care s-au hotărât să meargă la muncă în spitalele din Europa sunt medicii de familie și medicină generală-843 urmați de chirurgi -155.
De cele mai multe ori, cei care aleg să plece la muncă în țări străine sunt în special buni profesioniști care s-au săturat să muncească lună de lună pe un salariu de nimic. Lor li se adaugă alte mii de asistente și infirmiere care, odată plecate, îngreunează și mai mult desfășurarea actului medical în spitalele din țară.
La Buzău, anul trecut au solicitat certificate profesionale 26 de medici în timp ce județele învecinate precum Vrancea sau Brăila stau mult mai bine cu 12 respectiv 17 medici plecați peste granițe. Din 2010, Ministerul Sănătăţii a decis ca certificatele profesionale să fie solicitate Direcţiei de Sănătate Publică pentru ca personalul medical să nu mai meargă până la Bucureşti pentru a depune sau ridica actele respective.
În ultimii cinci ani peste 10 mii de medici au plecat din țară în timp ce universităţile de medicină „au produs” şapte mii de rezidenţi, deficitul în foarte multe unităţi sanitare fiind tot mai mare, declara recent preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae. Astărăstoae spunea că în România sunt în total 56.000 de medici, 13.000 sunt rezidenţi, 2.000 sunt pensionari care au rămas în evidenţele Colegiului Medicilor din România, iar restul sunt doctorii cu liberă practică.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.