Un accident cu urmări grave era cât pe ce să se producă în această după amiază când un autobuz aparținând Trans Bus a fost scăpat de sub control și a ajuns pe trotuar, incidentul fiind ținut sub tăcere de responsabilii societății de transport în comun din Buzău care nu au anunțat nimic nici la Poliție și nici la Primărie, în subordinea căreia se află instituția.
Autobuzul marca BMC care circula pe traseul 7 dinspre centru către cartierul Micro XIV a rămas fără direcție la intersecția Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Unirii, oprindu-se pe trotuar la mai puțin de un metru de stâlpul gardului unității bancare din zonă. Totul s-a întîmplat cu trecători în mașină care preț de câteva minute sau gândit la tot ce e mai rău.
Conducerea societății Tranbus, în speță directorul Ștefan Jercan a ajuns la locul cu pricina imediat după incident însă la vederea jurnaliștilor a devenit recalcitrant explicând că a fost vorba doar de un incident minor care nu ar trebui să stârnească interesul presei. Aceeași declarație a avut de altfel și anul trecut când presa l-a întrebat dacă este normal ca în vremuri de mare criză și sărăcie să-și tragă o primă de jumătate de miliard de lei vechi.
„Nu s-a întâmplat nimic, autobuzul s-a defectat în mijlocul intersecției iar șoferul l-a tras pe trotuar pentru a nu bloca intersecția. Nu înțeleg de unde atâta preocupare că doar nu este cine știe ce știre de senzație”, le-a spus ziariștilor, extrem de iritat directorul Ștefan Jercan.
Martorii evenimentului spun însă altceva. După ce ar fi trecut de semafor, autobuzul care transporta șapte persoane s-ar fi oprit direct pe trotuar la câteva zeci de centimetri de gardul de beton al băncii din zonă, fiind practic scăpat de sub control. Șapte călători au tras o sperietură soră cu moartea însă până la urmă i-au mulțumit lui Dumnezecu că au scăpat cu bine și și-au continuat drumul pe jos.

Supărarea directorului societății Trans Bus nu a trecut nici la câteva ore după incident când, la lăsarea întunericului, întrebat de alți jurnaliști ce s-a întâmplat cu autobuzul care încă bloca jumătate din trotuarul de pe Bulevardul Bălcescu, a răbufnit din nou.
„Nu mai terminați odată cu întrebările astea? Asta e, s-a stricat. Și ce dacă? Trebuia să îl lase în mijlocul străzii? Vă treziți cu toții să veniți acum să dați marea știre de senzație și veniți aici și mă țineți de vorbă” a afirmat iritat directorul societății Trans Bus. Iar dialogul dintre directorul Jercan și jurnalist a continuat pe o notă care în nici un caz nu face cinste unui șef de instituție, plătit din bani publici care ar trebui să răspundă atunci când este întrebat de siguranța călătorilor care apelează la serviciile societății pe care o coordonează la schimb cu un salariu care îi asigură o viață liniștită.

Pe această cale dorim să îi transmitem directorului Ștefan Jercan că societatea pe care o conduce, Trans Bus S.A., are ca acționar majoritar Primăria și Consiliul Local Buzău iar salariul domniei sale este asigurat în cea mai mare parte din banii de la bugetul local pe care municipalitatea îi virează lunar în contul gratuității transportului persoanelor vârstnice și a elevilor din municipiu. Cu alte cuvinte, bani publici. Ca atare, domnule director este un lucru absolut normal ca presa să se intereseze atât de siguranța călătorilor și a pietonilor dar și de salariul și primele pe care le încasați, plătite din banii contribuabililor buzoieni.

Ciprian STERIAN

6 COMENTARII

  1. Comportament de MILITIAN!
    La ce va asteptati din partea unor asemenea specimene?
    Astia sunt cei care au votat cu Basescu, chiar daca sunt tinuti in functii pe bani grei de puterea locala.
    Un mitocan….
    Se incadreaza perfect in peisajul zilnic…
    Nu va mai mirati ca suntem in halul in care suntem…

  2. Domnilor, nu doresc sa-i iau apararea domnului Jercan, dar ce a facut la Trans Bus, nu a facut nimeni, ordine si disciplina. E o mare placere sa mergi cu transportul local buzoian, soferii si controlorii, imbracati elegant,amabili si politicosi.Curatenia e la fix in misloacele de transport.
    Amintiti-va de situatia transportului local pana sa vina domnul Jercan, starea deplorabila a autobuzelor, soferii vindeau motorina la capul gol, societatea era in prapastie, sindicatul era pus pe facut bani pentru ei, nu pentru angajati si bunul mers al societatii Trans Buz. Revolutionarul – lider de sindicat Serban, care taia si spanzura in Trans Buz, cum a plecat Serban sa schimbat situatia prapastioasa .

  3. Pentru acest METALURGICA 89, cu iz de militiian: mare noroc am avut noi, cetatenii cu acest Jercan, ca a facut rost de finantari, ca a platit autobuze, ca…
    Nu va este ma rusine sa va dati singuri mesaje, ca madam Udrea, pentru a va lauda? Daca nu era Primaria si bugetul local facea pe dracu nentu” Jercan.
    Sa va fie rusine pentru atitudinea sfidatoare cu care tratati presa si oamenii prin comportamentul vostru!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.