Tomatele produse la Buzău sunt sigure pentru consum și parte dintre acestea pot fi consumate ca și legume bio chiar dacă nu sunt certificate în acest sens. O spune directorul Direcției pentru Agricultură a județului Buzău, inginerul Cosmin Florea în urma rezultatelor probelor prelevate de direcția Fitosanitară în prezența Corpului de Control al Ministerului Agriculturii.
„Toate probele prelevate în prezența Corpului de control al Ministrului Agriculturii din zona Glodeanu nu au scos în evidență depășiri ale substanțelor chimice deci toate sunt bune de consum. Avem și probe care nu a ieșit nici urmă de pesticide chiar dacă nu sunt certificate bio. La cele care au ieșit urme de pesticide limitele sunt cu 80-100 de ori mai scăzute decât limitele admise consumului uman deci se pot consuma în siguranță. Prin aceste probe putem garanta că produsele sunt bune de consum”, a spus directorul Direcției pentru Agricultură Buzău Cosmin Florea.
Florea spune că probe au fost prelevate de la legumicultorii care au scos deja pe piață tomate din Glodeanu Sărat, Movila Banului și Cochirleanca și că s-au făcut analize la 274 de substanțe chimice și nu s-au raportat depășiri la nivel la niciuna dintre acestea. Mai mult, directorul Direcției Agricole Buzău spune că s-a aruncat cu noroi în niște oameni care nu merită și care nu recurg la astfel de practici.
„De la Poliție ni s-a spus că au fost identificate persoanele și substanțele neomologate au fost reținute înainte de a fi utilizate. Noi nu avem la cunoștința ce substanțe neomologate s-ar fi folosit pentru că noi nu aven nici o comunicare din partea Procuraturii sau a altui organ. Din ce știm noi, substanțele respective nu ar fi fost folosite. S-a făcut vorbire și s-a aruncat cu noroi în oameni care sunt nevinovați. Nu avem nici o dovadă clară, noi știm că acele substanțe nu s-au distribuit. De câțiva ani, apare periodic acest subiect privind coacere timpurie a tomatelor și generează astfel de reacții. Acum a căzut pe Buzău. Pesticidele nu au ieșit la analize deci tomatele sunt foarte bune de consum ba chiar fără reziduuri de pesticide ceea ce le încadrează la produse bio deși nu sunt certificate în acest sens”, a mai declarat Cosmin Florea.
În perioada următoare, directorul Direcției pentru Agricultură a județului Buzău, inginerul Cosmin Florea spune că a discutat cu responsabilii din cea mai mare piață de legume din municipiul Buzău ca tuturor producătorilor care aduc pe piață legume să le fie testată marfa, prin rotație, cu ajutorul unor teste rapide însă acest lucru nu se poate face decât în ceea ce privește concentrația de nitriți și nitrați.
„Pe viitor pentru a scăpa de aceste suspiciuni vrem să aducem cu Direcția Fitosanitară și cu societatea Piețe Târguri și Oboare Buzău niște teste care să se facă la piață dar acele teste nu vor putea făcute decât la nitriți și nitrați. Teste pentru pesticide nu se pot face la piață ci doar la laboratoarele acreditate. Testele se vor face prin sondaj la legumele ce vor intra pe piață. Costurile vor fi suportate de societatea Piețe, Târguri și Oboare”, a declarat directorul Direcție pentru Agricultură a județului Buzău Cosmin Florea.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] a declarat directorul Direcție pentru Agricultură a județului Buzău Cosmin Florea.The post Directorul Direcției pentru Agricultură dă asigurări că tomatele produse la Buzău sunt bune de… first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]