Drumul european 85 a fost blocat, luni, timp de mai bine de o oră pe sensul de mers către București între localitățile Costești și Cioranca după ce un tir încărcat cu pământ a ieșit în afara părții carosabile iar încărcătura s-a vărsat pe șosea. Tirul, care transporta 40 de tone de pământ ce urma să ajungă în Turcia, era condus de un șofer din Belarus de 31 de ani care consumase alcool înainte de a se urca la volan. Misiunea polițiștilor a fost destul de dificilă întrucât individul nu vorbea altă limbă decât cea natală și nu le-a putut da prea multe detalii polițiștilor. Pentru a se înțelege cu bărbatul care conducea TIR-ul polițiștii au oprit un șofer din republica Moldova care a reușit să se înțeleagă parțial cu șoferul din Belarus. După ce a fost testat cu aparatul Drager care a indicat o concentrație mai mare de 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost dus de un echipaj de poliție la Spitalul Județean Buzău pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Între timp, angajații de la Drumuri Naționale s-au chinuit cu două utilaje să îndrepte remorca tirului și să înlăture pământul de pe carosabil.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.