miei (2) Doi constănțeni de 24 și 36 de ani, unchi si nepot, au fost prinși de polițiștii din Vadu Pașii în timp ce încercau să tragă pe sfoară niște proprietari de oi de la care intenționau să cumpere miei pentru Paște. Sâmbătă după amiază poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vadu – Paşii i-au prins pe cei doi în timp ce încercau să înşele „la măsurătoare” un bărbat din satul Stănceşti, de la care achiziţionaseră 21 de miei.
În urmă cu o zi, constănţenii mai făcuseră două victime tot pe raza satului Stănceşti. După ce s-au înţeles cu doi proprietari de animale ca aceştia să le vândă 96, respectiv 54 de miei, cu prețul de 10,5 lei pe kilogram, au stabilit ca animalele să fie cântărite cu un cântar electronic, pe care îl aduseseră suspecţii. Cântărirea a fost realizată de constănţeanul în vârstă de 36 de ani, în timp ce al doilea suspect modifica în minus greutatea fiecărui animal de la distanţă, cu ajutorul unei telecomenzi. Astfel vânzătorii au fost înșelați cu câte 5.000 si 4.500 de lei. Pentru că şi-au dat seama că au fost înşelaţi abia după plecarea suspecţilor i-au contactat telefonic, pe cei doi constănțeni pentru a le propune o nouă afacere la care au participat și polițiștii.
Cei doi au fost prinși în flagrant iar cântarul şi telecomanda cu ajutorul căreia era modificată greutatea reală a animalelor au fost ridicate pentru cercetări.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și s-au ales cu dosar penal pentru înșelăciune. Prejudiciul care se ridica la 10.200 de lei, a fost recuperat integral.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.