Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma accidentului produs luni pe DN 1 B, în care a fost implicată o autospecială aparținând MAI, și în urma căruia au fost răniți doi polițiști și un deținut.
Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma în urma accidentului de luni, produs pe DN 1 B, în afara localității Merei, în care a fost implicată o autospecială aparținând MAI, care transporta un deținut.
” Din primele cercetări efectuate a rezultat că autospeciala, care deserveşte arestul I.P.J. Buzău, în timp ce se deplasa spre Buzău din direcţia Ploieşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe câmp. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor trei persoane aflate în autovehicul, respectiv şoferul, însoţitorul acestuia şi persoana deţinută. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”, se arată în comunicatul remis de Parchet.
Luni, doi poliţişti din cadrul IPJ Buzău şi un deţinut au fost răniţi după ce autospeciala în care se aflau s-a răsturnat pe DN 1 B, în afara localităţii Merei. Autospeciala circula din direcţia Ploieşti şi se îndrepta către Buzău, iar la un moment dat maşina în care se aflau doi poliţişti şi un deţinut a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara şoselei. În urma accidentului, cei doi poliţişti, angajaţi ai IPJ Buzău, şi un deţinut au fost răniţi, fiind transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doiniţa Mihalache, cei trei ar fi în afara oricărui pericol.
Potrivit unor surse, deţinutul ar fi fost dus la Curtea de Apel Ploieşti, iar în momentul accidentului urma să fie adus la Buzău pentru a fi reintrodus în arest. Pe numele său există un dosar penal vechi din 2013 pentru infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism. Bărbatul a fugit din țară iar autoritățile au emis pe numele său mandat european de arestare. La începutul lunii decembrie a fost extrădat în România de autoritățile britanice. DIICOT Buzău a făcut cerere de prelungire a mandatului de arestare preventivă până pe 31 ianuarie iar inculpatul a contestat măsura la Curtea de apel Ploiești.
Deținutul dar și unul dintre polițiștii implicați în accident au rămas internați în Spitalul Județean Buzău la secția de Chirurgie Generală, cel de-al doilea polițist fiind externat.
[…] Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în urma accidentului produs luni pe DN 1 B, în care a fost implicată o autospecială aparținând MAI, și în urma căruia au fost răniți doi polițiști și un deținut. Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma în urma accidentului de luni, produs pe DN 1 B, în afara localității Merei, în care a fost implicată Sursă știre […]