Constantin BOSCODEALA

Procesul în care primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală a contestat decizia Agenției Naționale de Integritate, deschis la Tribunalul Buzău se va judeca la Curtea de Apel Ploiești. Magistrații buzoieni și-au declinat competența în cazul plângerii lui Constantin Boșcodeală și au trimis-o la instanța superioară, acolo unde edilul buzoian a înregistrat, în aceiași zi cu acțiunea de la Buzău, o plângere pentru anularea deciziei Agenției Naționale de Integritate.
Procesul deschis la Curtea de Apel Ploiești a avut deja un prim termen în urmă cu o săptămână iar magistrații au decis amânarea lui pentru data de 3 decembrie timp în care Curtea de Apel Ploiești va comunica Agenției Naționale de Integritate un exemplar al contractului de mandat depus de Constantin Boșcodeală la dosar.
Pe lângă acest dosar deschis de Boșcodeală la Curtea de Apel Ploiești, pe masa magistraților prahoveni va ajunge si dosarul trimis de la Tribunalul Buzău urmând ca instanța să se pronunțe într-un termen ce va fi stabilit ulterior.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Se stinge latul,dar cu o conditie,sa nu mai functioneze fratia de la ploiesti,si poate nici o noua fratie pe la brasov,frații după care alerga prmarul de buzău,si nu numai el,întreaga echipa este pusă pe alergat doar doar or gasi o pirghie,pe vreunul vrun justitiabil dispus la mita care sa salveze situatia cum s a mai intimplat ,cu puscariabilii de buzau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.