Misiunea grea pentru anchetatorii accidentului aviatic de la Nehoiu. La fața locului au ajuns, miercuri seară, zeci de polițiști, procurori, lucrători ai Autorității Aeronautice Române și chiar cunoscuți ale celor doi decedați. Traseul până la locul tragediei este extrem de anevoios datorită terenului accidentat și este cu atât mai greu de parcurs cu cât în zonă a plouat mult în ultimele zile iar poteca pe care se poate ajunge la locul unde s-a prăbușit avionul, în apropierea unei stâne de oi, este foarte alunecoasă. De altfel primii care au ajuns la locul dezastrului au fost polițiștii din localitate, jandarmii și pompieri care au fost îndrumați de doi localnici care au auzit practic avionul căzând și au și sunat la 112.
Ulterior, la ore bune distanță și-au făcut apariția localnicii, jurnaliștii și organele de anchetă. După ce cercetarea criminaliștilor se va încheia cele două trupuri neînsuflețite ale victimelor vor fi încărcate în saci și vor fi coborâte, cel mai probabil pe cai, până la autoutilitara SML care nu a putu urca prea mult pe drumul anevoios. De altfel, si șenilata pompierilor a cedat și a fost oprită la aproximativ 200 de metri de locul până unde au putu intra mașinile de teren.
Marea provocare va fi însă coborârea resturilor aeronavei. Reprezentanții Autorității Aeronautice s-au arătat profund nemulțumiți la auzul veștii că în zonă nu pot accede mijloace de transport și au explicat că resturile avionului trebuie transportate cu grijă dând de înțeles că nu este indicat ca acestea să fie târâte cu caii până la drumul comunal așa cum inițial s-a făcut vorbire.