Ductil Steel

Magistraţii de la Tribunalul Buzău au admis cererea Ductil Steel Buzău de a intra în insolvenţă. Între timp, joi, liderul de sindicat, Gheorghe Botică, va merge la Tîrgovişte, acolo unde speră să vorbească cu noii şefi ai fabricii, pentru a şti ce planuri au cu societatea buzoiană. Solicitatea de a intra în insolvenţă vine după ce fabrica buzoiană a fost de curînd vîndută de grupul Mechel unei alte firme cu patroni ruşi.  În prezent, Ductil Steel Buzău, funcţionează la capacitate de 50 la sută.

Dar ce înseamnă insolvenţa?

Insolvenţa se traduce prin insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor băneşti. Insolvenţa apare atunci cînd datoria nu a fost plătită după 30 de zile de la scadenţă. Marele beneficiu al insolvenţei este că pe durata acestei proceduri se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau de executare silită. Furnizorii nu au voie să sisteze serviciile, se stopează curgerea dobînzilor, majorările de întîziere sau penalităţile. Dar pe de altă parte băncile nu vor mai avea încredere într-o firmă intrată în insolvenţă şi cu greu îi vor mai acorda un credit. Un alt dezavantaj al intrării în insolvenţă îl reprezintă faptul că respectiva companie va trebui să treacă printr un proces de anchetă şi evaluare instrumentat de un administrator judicia, care va monitoriza toate documentele şi activităţile firmei.

Dacă odată cu insolvenţa este urmat un plan de măsuri bine pus la punct, societatea se poate salva de la faliment.

C.D.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.