Adept al modernizării și al tehnologiei de ultimă oră, consilierul județean, Gheorghe Bodea, a solicitat, astăzi în plenul Consiliului Județean dotarea aleșilor cu laptop-uri sau tablete pentru a evita cheltuielile ce decurg din multiplicarea pe hârtie a proiectelor de hotărâre supuse lunar dezbaterii și votului consilierilor județeni.
„Din discuțiile purtate cu membrii în grupul USL s-a născut ideea să vă rugăm să identificați posibilitatea dotării fiecărui consilier cu un laptop sau cu o tabletă, pentru că astfel colaborarea noastră ar fi mai rapidă, ne-am putea informa mai repede, în mai multe domenii și scăpăm de tonele de hărtie pe care le consumăm an de an. Dacă găsiți această posibilitate ar trebui să încercați să le dotați și cu un mic modem pentru a avea și conexiune la internet”, a precizat consilierul județean Gheorghe Bodea.
Dacă ar putea fi în practică, așa cum ea a fost propusă, ideea nu ar fi rea, doar că nu toți aleșii județeni se pot descurca, la o adică, cu tehnica modernă.
Ideea lui Bodea inspirată, cel mai probabil, din decizia municipalității, cea care i-a dotat deja cu tablete pe consilierii municipali, are toate șansele să prindă contur, însă cu siguranță în cazul unora dintre aleși vor mai fi necesare și câteva ore de „specializare”.
Consilierii municipali au primit deja tablete cu care să își poată descărca de pe site-ul Primăriei proiectele ce urmează a fi supuse dezbaterii, însă doar o parte au și reușit să facă acest lucru. Drept urmare, „inaugurarea oficială” a tabletelor se va face la ședința de Consiliu Local de luna viitoare pentru ca cei nefamiliarizați cu ”problema” să poată învăța tainele noilor gadget-uri.
Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. 1. Nu ar fi fost mai bine sa si le cumpere singuri? Banuiesc ca isi pot permite…

    2. Banuiesc ca dupa ce le expira mandatul le vor lua acasa. Nu?

    3. In loc se le cumparam alesilor tablete nu mai bine le-am da unor copii cu rezultate bune la invatatura?

    4. Domnu’ Boscodeala cand le-a cumparat, de unde le-a cumparat? Banuiesc ca nu de la emag ca de acolo nu iesea nimic….

  2. Dl. pensionar Bodea ne surprinde in mod placut din ce in ce mai des (mai ales de cand postasul ii aduce talonul acasa). Eu zic sa fie tableta: incape in gentuta de piele de pensionar, poti sa incalzesti ceaiul pe ea si, desigur, daca ii pui un mic modem, sigur intinereste si poate omu’ sa se gandeasca din nou la functia de inspector general (adjunct). La multi ani de pensie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.