Gloria Buzău a terminat cu o înfrângere primul meci de verificare disputat în această vară. Echipa din Crâng, aflată sub comanda lui Ştefan Stoica a întâlnit miercuri pe teren propriu, Olimpia Rm. Sărat, în faţa căreia a cedat cu scorul de 1-3(0-3). Oaspeţii au reuşit să marcheze prima dată prin Lungoci(15), care în urma unui contraatac a lobat mingea de la marginea careului peste portarul buzoian. Formaţia râmniceană şi-a dublat avantajul ceva mai târziu, când Popa(30) l-a învins cu un şut puternic de la opt metri pe Sîrbu. Chiar în finalul reprizei întâi, atacantul Olimpiei, Lungoci(45) şi-a trecut în cont un nou gol marcând cu o lovitură de cap din apropiere. În mitanul secund Gloria Buzău şi-a creat câteva situaţii bune de a marca însa a fructificat doar una, după ce Bobe(87) a înscris cu un şut din şapte metri.
Antrenorul gazdelor,Ştefan Stoica a început meciul cu următorul unsprezece:
Sîrbu-Paşa, Roşca, Frăţilă, Bădulescu, Păun, Manea, Zamfir, Tudor, Cloşcă, Dragan
Pe parcurs au mai intrat:Miriţă, Crăciun, Ştefănescu, Olteanu, Alexandru, Jercălău, Poenaru, Calu, Bobe, Luiceanu
Gloria Buzău va susţine următorul amical vineri tot pe teren propriu împotriva formaţiei de Liga a IV-a, Voinţa Lanuri(ora 18.00).
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.