Viorica MIHALASCU

Echipă incompletă la cârma Direcției de Sănătate Publică Buzău. Instituția are de câteva săptămâni bune doar director, nu și director adjunct, așa cum prevede organigrama. Și nu se știe cât va mai dura această situație pentru că deocamdată nu există nici un semnal conform căruia ar urma să fie desemnat și un al doilea om în echipa de conducere a instituției.

La un moment dat se vehicula numele doctotiței Celine Toader pentru postul de director adjunct, însă acum nu se știe nimic clar despre cine va prelua această funcție, și mai ales când.

În prezent, în lipsa unui director adjunct, directorul DSP Buzău, Viorica Mihalașcu, este ajutat de șefii de servicii, însă lucrurile s-ar desfășura, conform unor surse, destul de anevoios, în lipsa celui de-al doilea om la vârful instituției.

Viorica Mihalașcu, cu sprijinul PSD, a înlocuit-o în urmă cu câteva săptămîni pe fosta directoare a DSP, Venera Acsinte. Mihalașcu a venit pe postul de director al instituției din scaunul de director adjunct, care în urma acestei manevre, a rămas neocupat.

 

C.D.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.