Elevii din clasele I-VII din Scutelnici vor rămâne cu situația școlară neîncheiată pe anul de învățământ 2013-2014 din cauză salariilor plătite doar parțial celor peste 30 de cadre didactice. Profesorii au anunțat printr-un comunicat de presă că au decis neîncheierea situaţiei şcolare la clasele I-VII până când vor primi integral drepturile bănești cuvenite.
La Scutelnici profesorii și învățătorii nu și-au primit decât 66 la sută din salariile pe luna mai datorită blocării conturilor Şcolii Gimnaziale Scutelnici în urma unei executări silite devenită definitivă conform Hotărâri Judecătoreşti nr. 190 din 21 Mai 2014 pentru o datorie de 501.267 lei.
La Şcoala Gimnazială Scutelnici reabilitarea şcolii a început în anul 2007 cu bani de la bugetul de stat prin I.S.J. Buzău, a fost trecută ulterior la Centrul Financiar Pogoanele care s-a desfiinţat, iar în prezent aparţine Consiliului Local Scutelnici, beneficiar fiind unitatea şcolară.
Sindicatul Învățământului Preuniversitar printr-un comunicat de presă susține acțiunea cadrelor didactice de la Scutelnici considerând că lucrările realizate de firma UNIVERSAL INSTAL CONSTRUCT, cea care încearcă să își recupereze banii, ar fi fost făcute în bătaie de joc.

„ Procesul câştigat de firma care pretinde că a executat lucrarea ( în bătaie de joc credem noi), a dus la blocarea conturilor şcolii şi, implicit, la neplata integrală a salariilor. Legislaţia în vigoare obligă acum colegii din şcoala Scutelnici să plătească din salariile lor de mizerie datoriile către patronul firmei respective, probabil unul din abonaţii la banul public, deşi aceştia nu au fost consultaţi şi nu au avut putere de decizie în atribuirea lucrării” se arată în comnicatul remis de Sindicatul Învățământului Preuniversitar.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.