Eroii buzoieni din fiecare comună comemorați printr-o expoziție simbol la Muzeul Județean

0
308

Muzeul Județean Buzău a vernisat, joi, expoziția „In memoriam: Eroii noștri din Primul Război Mondial(1916-1918)” organizată cu ocazia Zilei Naționale și a aniversării Centenarului României Mari.

Expoziția realizată în colaborare cu Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale, Muzeul militar Național ”Regele Ferdinand I”, Divizia 2 Infanterie „Getica”, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău și Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei prezintă buzoienilor monumentele ridicate pentru jertfa eroilor căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial pentru realizarea idealului național.

Concepută ca o instalație de artă, expoziția cuprinde simboluri precum Crucea, clopotul, cămașa populară, puntea, cărarea care definesc sintetic un univers apus, cel al țăranului de acum 100 de ani, ajuns soldat în slujba țării.

La vernisajul expoziției au participat pe lângă conducerea și angajații Muzeului Județean Buzău, prefectul Carmen Ichim, președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” generalul Gheorghiță Vlad, președintele filialei Buzău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” generalul Achim Alstanii și numeroși elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.