Un bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, a fost reținut de polițiștii buzoieni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Individul este bănuit că la începutul lunii septembrie s-a prezentat la o societate comercială din Buzău, recomandându-se în fals drept reprezentant al unei firme constănţene şi a achiziţionat două laptop-uri şi o licenţă pentru un sistem de operare, în valoare totală de 3.697 de lei. Pentru a intra în posesia bunurilor bărbatul a falsificat un ordin de plată astfel încât să indice că suma aferentă ar fi intrat în contul societății buzoiene. Totodată, constănţeanul este suspectat că la data de 28 martie 2011, prin declinarea în fals a calităţii de administrator al unei alte firme din Constanţa, a indus în eroare administratorii unei societăţi din Buzău, încheind un contract de vânzare – cumpărare în baza căruia s-a angajat să livreze cantitatea de 670 de tone de grâu. După ce a încasat în avans suma de 47.248 de lei, reprezentând contravaloarea a 34,64 tone grâu de panificaţie, suspectul a indicat ca punct de încărcare un depozit cerealier din judeţul Giurgiu, care nu aparţinea însă societăţii în numele căreia a încheiat tranzacţia, iar ulterior nu şi-a mai onorat obligaţia de livrare a mărfii. Întrucât bărbatul s-a sustras cercetărilor, ieri el a fost adus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, după ce a fost preluat de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, unde a fost cercetat pentru fapte similare.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au început urmărirea penală împotriva suspectului în cele două cauze şi au luat împotriva lui măsura reţinerii, pentru 24 de ore.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.