Doi localnici din Tisău, în vârstă de 35 şi respectiv 41 de ani, nu au învăţat nimic din tragediile produse în ultimele luni în ţară când indivizi care au încercat să vâneze urşi au sfârşit în ghearele fiarelor. Cazuri recente ale unor persoane ucise de urşi s-au produs în luna septembrie în Dâmvobiţa însă, se pare, că vestea acestor tragedii nu a ajuns şi la urechile celor doi localnici din Tisău.
Indivizii au fost reţinuţi, ieri, de poliţişti după ce au braconat un urs pe un fond de vânătoare de pe raza comunei Tisău. Bărbaţii au prins ursul într-un laţ iar în momentul în care animalul a căzut în capcană, l-au omorât cu topoarele.
Poliţiştii i-au prins pe cei doi bărbaţi la scurt timp după uciderea animalului, împotriva lor fiind începută urmărirea penală pentru braconaj. Indivizii au fost reţinuţi.
Administratorul fondului de vânătoare pe care a fost comisă grozăvia a estimat valoarea prejudiciului la 40.000 de euro, întrucât ursul vânat ilegal face parte dintr-o specie ocrotită de lege.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.