În cazul unora neobrăzarea poate fi fără limite. Nici frica de lege nici teama că Dumnezeu îi va pedepsi pentru fărădelegile lor nu îi face să dea înapoi de la comiterea unor infracţiuni.

 

Marţi, poliţişti din cadrul Postului de poliţie comunal Buda au fost sesizaţi cu privire la faptul că o localnică în vârstă de 76 de ani a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a recomandat drept un cunoscut al său şi  i-a cerut o sumă de bani, întrucât a fost implicat într-un accident de circulaţie.

Bărbatul respectiv i-a spus iniţial că are nevoie de 10.000 de lei şi că trebuie să predea banii unui avocat care va veni la locuinţa ei.

Ulterior discuţiei telefonice, femeia şi-a dat seama că ar putea fi înşelată şi a anunţat un vecin cu privire la cele întâmplate.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti imediat după primirea sesizării, s-a realizat prinderea în flagrant a doi suspecţi, dintre care unul – în vârstă de 37 de ani, din Bucureşti – a fost depistat chiar în curtea locuinţei bătrânei, în faţa căreia se prezentase drept avocatul trimis de către cunoscutul acesteia.

Când a fost prins de poliţişti, suspectul îi cerea femeii suma de 2000 de lei.

Al doilea suspect – un bucureştean în vârstă de 35 de ani – a fost depistat în apropierea locuinţei bătrânei, în autoturismul cu care venise pe raza comunei Buda împreună cu aşa-zisul avocat.

În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit că cei doi sunt principalii suspecţi şi într-un alt caz de înşelăciune comisă cu acelaşi mod de operare în ziua de 6 august a.c., în dauna unui bărbat în vârstă de 90 de ani, din comuna Balta Albă.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva celor doi suspecţi pentru înşelăciune şi tentativă la înşelăciune, faţă de bucureşteanul în vârstă de 37 de ani fiind începută urmărirea penală şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale.

Totodată, autoturismul cu care se deplasau suspecţii a fost indisponibilizat.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Totodată, poliţiştii reamintesc cetăţenilor că, pentru a nu deveni victime ale escrocilor, trebuie să verifice cu atenţie dacă cei care îi contactează au într-adevăr calitatea sub care se recomandă.

Un simplu apel telefonic efectuat înainte de a da curs indicaţiilor necunoscuţilor care îi sună, îi poate salva de la o pagubă deosebit de importantă!

Ciprian STERIAN

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.