Buzoienii consideră problema etnobotanicelor foarte serioasă

Aşa cum arată sondajul realizat online printre cititorii observatorulbuzoian.ro, consumul de etnobotanice este considerat un pericol real în Buzău şi o problemă a autorităţilor locale şi judeţene.

La întrebarea „Este consumul de etnobotanice un pericol real la Buzău?”, 88 la sută dintre cititorii noştri au răspuns: „Da, iar autorităţile nu se implică”. Restul de 12 % au răspuns „Nu, e doar un subiect manipulat electoral”. Neprimind niciun vot, varianta de răspuns „Nu, e doar un fenomen izolat” indică un impact serios al subiectului etnobotanicelor în rândul populaţiei, drogurile legale fiind o realitate îngrijorătoare şi la Buzău, deşi autorităţile responsabile cu controlul fenomenului vorbesc despre un număr relativ mic de consumatori şi, implicit, persoane afectate. Faptul că varianta de răspuns „Da, foarte mare şi am fost afectat” nu a fost aleasă de niciun cititor, poate fi pus şi pe seama dorinţei unor cititori de a păstra discreţia asupra subiectului.

Pentru această săptămână, vă propunem un alt sondaj, legat de perioada postului cel mare al Paştilor. Puteţi participa bifând variantele de răspuns propuse în secţiunea „Sondajul săptămânii”, pe care o găsiţi în zona de mijloc, stânga, a primei pagini de site.

observatorulbuzoian.ro

Citeşte şi Mai e mult până departe. În Buzău, continuă să se vândă etnobotanice şi chiar unele interzise prin lege (videoilustrat)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.