Bloc Schela
Orașul Buzău este localitatea situată pe primul loc în topul scumpirilor apartamentelor de anul acesta. Așa arată o analiză realizată recent de imobiliare.ro și platforma specializată AnalizeImobiliare.rom, analiză care indică evoluţia preţului mediu cerut pe metru pătrat util de apartament din oraşele reşedinţă de judeţ din întreaga ţară pe parcursul anului 2014, raportat la 2013. Astfel, la Buzău, un metru pătrat util de locuinţă costă, în 2014, 553 de euro, cu 6,7% mai mult faţă de valoarea de 518 euro înregistrată în 2013. Practic, în 2014, Buzăul a înregistrat cele mai mari scumpiri ale apartamentelor, urmat de Brăila şi Timişoara, în timp ce, la polul opus, topul scăderilor de preţ este condus de Arad, Bacău şi Sibiu. În acelaşi timp, cele mai scumpe apartamente sunt de găsit în Bucureşti, Cluj şi Constanţa, iar cele mai ieftine – în Reşiţa, Zalău şi Arad.
“Revenirea preţurilor apartamentelor pe un trend ascendent este o certitudine pentru toate oraşele mari. Preţurile la finalul lui 2014 sunt mai mici doar în 8 oraşe reşedinţă de judeţ. Putem spune, aşadar, că fundul sacului pe segmentul rezidenţial a fost atins în 2014, iar în unele oraşe chiar în 2013. Asistăm, de asemenea, la o dezvoltare fără precedent a segmentului chiriilor: în cele mai mari oraşe, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, numărul apartamentelor date spre închiriere îl depăşeşte pe cel al apartamentelor scoase la vânzare”, subliniază Adrian Erimescu, director general Imobiliare. ro.
Capitala rămâne oraşul cu cea mai scumpă ofertă rezidenţială, cu un preţ mediu cerut pe metru pătrat util de 1.056 de euro la finalul anului 2014, o creştere de 1,5% faţă de nivelul înregistrat în urmă cu 12 luni. Faţă de luna martie 2008, momentul de vârf al preţurilor, când un metru pătrat util costa 2.264 de euro, valoarea actuală este cu 53% mai mică.
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, apartamentele vechi din Capitală costă 1.005 euro pe metru pătrat, în creştere cu 0,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013. Pe segmentul de apartamente noi, Indicele Imobiliare.ro arată o valoare de 1.135 euro pe metru pătrat, cu 2,6% mai mică faţă de acum
un an.
Analiza realizată de Imobiliare.ro, prin monitorizarea anunţurilor imobiliare publicate online şi în presa scrisă, arată că în regiunea Bucureşti-Ilfov au fost scoase la vânzare, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, 35.480 de apartamente, 13.442 case/vile şi 17.230 de terenuri – toate acestea proprietăţi unice. De asemenea, au fost scoase la închiriat 45.461 de apartamente şi 3.447 de case/vile.
Iată și analiza pe Regiunea Sud-Est din care fac parte judeţele Buzău, Brăila, Constanţa, Focşani, Galaţi şi Tulcea, vin oraşele situate pe primele două locuri în topul scumpirilor preţurilor apartamentelor din ultimele 12 luni. În general, regiunea se remarcă prin creşteri, cu o singură excepţie.
Brăila: În 2014, apartamentele din Brăila costă, pe metru pătrat util, 574 de euro, un nivel cu 5,8% mai mare faţă de valoarea de 543 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut. Acest procent de creştere situează Brăila pe locul al doilea în topul scumpirilor din ultimele 12 luni.
Buzău: Oraşul reşedinţă a judeţului Buzău este localitatea situată pe primul loc în topul scumpirilor apartamentelor de anul acesta. Astfel, un metru pătrat util de locuinţă costă, în 2014, 553 de euro, cu 6,7% mai mult faţă de valoarea de 518 euro înregistrată în același interval din 2013.
Constanţa: În oraşul de la malul Mării Negre a fost consemnată o creştere de 1,5% – 858 de euro pe metru pătrat util în 2014 versus 845 de euro în 2013 –, în timp ce faţă de luna iunie 2008, momentul de vârf al pieţei imobiliare locale, când nivelul era de 1.589 de euro, vorbim de o scădere de 45%. Valoarea înregistrată în 2014 plasează Constanţa pe locul 3 în topul celor mai scumpe oraşe din România.
Focşani: În oraşul reşedinţă a judeţului Focşani preţurile au crescut în acest an cu 1,5%, de la 561 de euro în 2013 la 569 de euro pe metru pătrat util în 2014.
Galaţi: Oraşul de la malul Dunării este singura localitate reşedinţă de judeţ din regiunea de dezvoltare Sud-Est în care preţurile medii cerute pe metru pătrat util au scăzut în ultimele 12 luni, Astfel, în 2014 valoarea este de 623 de euro,cu 0,4% mai mică faţă de cea de 626 de euro din 2013.
Tulcea: Apartamentele din oraşul din Delta Dunării sunt mai scumpe cu 2% în 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, un metru pătrat util costă în prezent, în medie, 688 de euro faţă de 674 de euro în 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.