Președintele Consiliului Județean Buzău, liberalul Cristi Bîgiu, și soția sa i-au cununat sâmbătă pe Florin Colgiu, președinte al TNL Buzău, și pe cea care i-a furat inima tânărului liberal, Raluca Filip. Nunta lui Florin Colgiu cu notarul public Raluca Filip a avut loc în cortul situat în parcul Crâng și a fost onorată cu prezența de 480 de persoane, provenite atât din mediul politic cât și din cel juridic. Astfel, la mesele din cortul ”La Serata” încălzit cu greu de organizatori au luat loc deputații liberali George Scutaru, Erland Cocei și Titi Holban, dar și lideri marcanți ai PSD precum Dumitru Dobrică, Petre Emanoil Neagu sau Ionel Tescaru, cărora li s-au alăturat și câțiva primari din județ. Printre cei absenți de la marele eveniment monden al Buzăului s-a numărat vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, Cristi Romanescu, care a fost plecat în Austria la Campionatul European de Tenis de Masă. Nu au lipsit însă de la nuntă avocații și judecătorii, prezenți în număr semnificativ, între ei aflându-se și președintele Tribunalului Buzău, Constantin Florescu.

Invitaților aleși pe sprânceană li s-au adăugat și numeroși tineri, prieteni ai mirilor, care au dansat până aproape de ivirea zorilor.
Meniul tradițional românesc a fost pregătit de un bucătar cu experiență venit de la un restaurant cu renume din Capitală iar ultimele două feluri de mâncare, cate două feluri de sarmale și friptura de porc și curcan, au fost servite la platouri, un aspect inedit la o nuntă în Buzău.

În ciuda frigului de afară, atmosfera în cortul din parcul Crîng a fost încinsă, exceptând un interval de o jumătate de oră, când din pricina unei pene de combustibil a generatorului de mare putere a fost nevoie să se oprească muzica și aerotermele ce asigurau confortul termic al invitaților.
Responsabil cu distracția nuntașilor a fost Călin Geambașu alături de trupa sa dar și o parte a baletului emisiunii „Dansez pentru Tine”, nunta terminându-se cu câteva momente înainte de cutremurul din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.